Protest în faţa spitalului după moartea unui tânăr externat după trei ore. Familia spune că băiatul a fost trimis acasă în stare gravă

Protest în faţa Spitalului Judeţean din Satu Mare după moartea unui pacient de 31 de ani. Tânărul a ajuns la Urgenţe bătut crunt, iar medicii de acolo l-au trimis acasă după nişte investigaţii superficiale, susțin rudele. Trei zile mai târziu, a intrat în comă şi a murit. Culmea, protestul a fost organizat chiar de către un medic.
Filip Stan
28 nov. 2016, 10:47
Protest în faţa spitalului după moartea unui tânăr externat după trei ore. Familia spune că băiatul a fost trimis acasă în stare gravă

Aproximativ 200 de persoane au protestat, pașnic, în fața Spitalului Județean Satu Mare, după ce un tânăr a murit după ce a fost trimis acasă de la Urgențe. Băiatul a fost găsit în urmă cu o săptămână inconștient, căzut pe stradă, de polițiști de la Ordine Publică. O ambulanță l-a dus pe tânăr la Unitatea de Primiri Urgențe.

Potrivit medicului Călin Culcean, un apropiat al famileii tânărului, acesta avea o bicicleta sub el. Ce l-a lovit nu l-a mai lăsat să descalece, a fost fulgerător. După aproximativ 3 ore petrecute pe patul spitalului, pacientul este trimis acasă. Mama tânărului află de la o asistentă medicală că fiul ei a fost în comă alcoolică și este îndemnată să îl ducă acasă. Nu s-a eliberat nicio foaie de externare, nicio indicație medicală.

Medicul Călin Culcean spune că în momentul externării tânărul era încă într-o stare deplorabilă, era confuz și amețit, avea pierderi de echilibru și senzații de vomă. „Tipic consumului de alcool, nu?”, întreabă ironic medicul sătmărean.

Vezi si: Bărbat mort în curtea spitalului. Un muncitor care repara acoperişul a căzut în gol de la 10 metri

A doua zi, tânărul traiește un coșmar, apar dureri violente de cap, amețeli, vomă, stari de confuzie, lipsa capacitații motorii și într-un final cade leșinat de pe un scaun și se lovește încă o dată violent cu capul de perete.

Soția speriată, cheamă ambulanța care de urgență îl transportă din nou la UPU. De această dată i se face un CT care relevă fractură craniană severă, contuzie cerebrală fronto-parietală, multiple hematoame intracraniene.

„Pentru că era agitat, medicul de gardă decide sedarea pentru a putea efectua examinarea CT. Doar că sedarea se pare că a fost supra dozată și pacientului îi scade concentrația de oxigen din sânge și este chemat medicul de la ATI. Acesta, justificat, evită riscul unei insuficiențe respiratorii care ar putea agrava starea pacientului și decide intubarea acestuia precum și inducerea unei come medicamentoase. Un coșmar, totul părea doar o mică problema și acum tânărul avea o situație incertă și semne agravante neurologice. În 48 de ore, creierul tânărului se inflamează atât de puternic încât apasă vasele de sânge și survine ireversibila moarte cerebrală”, relatează Călin Culcean.

Sâmbătă, tânărul moare pe patul de spital. Conducerea Spitalului se apără și dă vina pe pacientul decedat, care și-ar fi dorit să plece prea repede acasă și nu a așteptat să i se facă alte investigații suplimentare.

Protestatarii și-au pus măști chirurgicale pe față pe care scrie „Corupția ucide”, „Nepăsarea ucide”, „Ignoranța ucide”, „Fără pile poți muri”, „Incompetența ne omoară” .

„Dorim să aflăm adevărul, de asta suntem aici. Dorim să aflăm adevărul legat de moartea acestui tânăr care încă este legat la aparate dar declarat decedat încă din data de 20, ora 20,30. Noi protestăm împotriva indolenței, a indiferenței și a nepriceperii unor cadre medicale. Ne dorim să se schimbe lucrurile”, a spus principalul organizator, medicul stomatolog Călin Culcean.

„Alo 112, ne omoară UPU”. Protest, după moartea unui pacient

„Am venit să tragem un semnal de alarmă împotriva nepăsării, împotriva tăcerii, împotriva indolenței, împotriva incompetenței. Rezultatul este să aflăm adevărul despre cazul concret pentru care ne-am adunat astăzi, iar pe termen mediu și lung sperăm și încercăm să îmbunătățim spiritul civic al sătmărenilor”, a spus Dan Vlad, un alt organizator al protestului.

Potrivit vocea.biz, Marcela Papici, managerul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, a fost prezentă în mijlocul mulțimii pentru a răspunde la întrebările protestatarilor.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Iubita lui Andrei Perneș, în lacrimi, la mormântul tânărului. Durerea este uriașă: „Sufletul meu”
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Care sunt orașele unde se vând case cu doar 1 euro. Proprietari pot deveni inclusiv românii, dar trebuie îndeplinite câteva condiții
Capital.ro
Se schimbă permisele de conducere. De când vor fi introduse noile permise auto digitale
Playtech.ro
Documentul obligatoriu pentru cei care vor să se căsătorească în Italia. Fără acest act special, ceremonia nu este posibilă
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Confruntarea Trump-Zelenski, parodiată într-un show TV: „Eu cu Putin jucam cărți minunat împreună”. Vance a vizitat Ucraina „pe Google Maps”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Horoscop duminică, 2 martie 2025: Leii vor avea o stare deosebită
Spynews
Tzancă Uraganu a petrecut 1 martie alături de prima lui dragoste, Lambada. Ce cadou i-a făcut / FOTO
Evz.ro
Unde l-a sărbătorit Cristina Ich pe iubitul ei. Ipostaze fierbinți cu cei doi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Cutremur sâmbătă seară în România! În ce orașe s-a resimțit și ce magnitudine a înregistrat seismul
Cancan.ro
Zodia care poate avea probleme cronice de sănătate în martie 2025, potrivit faimoasei Neti Sandu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. A fost o legendă vie. Drum lin, maestre! Ne va fi foarte dor de el
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un "loc ascuns”
The Washington Post pierde peste 75.000 de abonați digitali în contextul restricțiilor impuse de Jeff Bezos
MediaFlux
Unii pensionari primesc 125 de lei în luna aprilie. Banii nu sunt însă pentru toată lumea
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!