Patru păsări moarte în Constanţa, descoperite în zona în care a fost găsită lebăda moartă

Patru păsări moarte au fost găsite, luni, în acvatoriul Portului Constanţa, în acelaşi loc în care săptămâna trecută a fost descoperit trupul unei lebede despre care s-a constatat ulterior avea gripă aviară.
Filip Stan
28 nov. 2016, 17:06
Patru păsări moarte în Constanţa, descoperite în zona în care a fost găsită lebăda moartă

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că în 28 noiembrie, în acelaşi loc în care a fost descoperită lebăda moartă săptămâna trecută, au fost găsite alte patru păsări moarte, şi anume o lebădă, o raţă, o lişiţă şi un pescăruş.

Probe recoltate de la aceste păsări au fost transmise către Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţean din Constanţa, specialiştii urmând să stabilească ce a cauzat moartea acestora.

În 22 noiembrie, inspectori din cadrul DSVSA Constanţa au fost anunţaţi că a fost găsită o lebădă moartă în acvatoriul portului Constanţa.

A fost găsit un singur cadavru de lebădă care a fost expediat la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţean (LSVSAJ) din Constanţa pentru efectuarea analizelor în regim de urgenţă. De asemenea, a fost inspectat întreg acvatoriul portului Constanţa, nefiind identificate alte cadavre. LSVSAJ Constanţa, în data de 23.11.2016, a eliberat un buletin de analiză cu rezultat pozitiv pentru influenţa aviară, prin identificarea genomului virusului„, se arată în comunicatul ANSVSA.

Pe data de 24 noiembrie, probe din cadavrul lebedei au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătatea animală din Bucureşti pentru a se confirma prezenţa virusului, iar în urma emiterii buletinului de analiză al IDSA a fost confirmată prezenţa virusului gripei aviare, subtipul H5N8.

Conform planului de măsuri şi legislaţiei sanitare veterinare în vigoare au fost stabilite două zone de restricţii sanitare veterinare, în jurul locului unde a fost identificată lebăda sălbatică, respectiv o zonă de protecţie cu o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere cu o rază de 10 kilometri, care include zona de protecţie în jurul locaţiei respective.

Citeşte şi GRIPĂ AVIARĂ în România! Autorităţile au confirmat boala

Astfel, în judeţul Constanţa a fost activat Centrul Local de Combatere a Bolilor. Totodată, la nivelul zonelor de restricţie sanitar-veterinară au fost impuse mai multe măsuri, printre care recensământul şi identificarea tuturor exploataţiilor din zonă ce deţin păsări domestice si sălbatice, precum şi vizite oficiale în toate aceste exploataţii în vederea evaluării stării de sănătate a efectivelor de păsări.

O atenţie deosebită se acordă monitorizării Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Delfinariu Constanţa, unde există foarte multe specii de păsări sălbatice. De asemenea, în cursul zilei de astăzi, 28.11.2016 se va efectua un control oficial la această instituţie şi impunerea unei operative zilnice privind notificarea oricărei modificări în statusul de sănătate al păsărilor prezente aici. În funcţie de analiza de risc, efectuată de specialiştii din cadrul DSVSA Constanţa, vor fi prelevate probe în vederea monitorizării sub aspectul influenţei aviare„, mai precizează comunicatul DSVSA.

Alte măsuri luate prevăd că toate păsările sunt plasate şi ţinute în clădiri închise pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice, că se interzice mişcarea păsărilor din sau în afara exploataţiilor fără aprobarea DSVSA Constanţa, dar şi accesul la luciu de apă al raţelor şi gâştelor domestice pentru prevenirea oricărui contact direct şi indirect cu păsările sălbatice vii.

De asemenea, este interzisă adăparea păsărilor de curte cu apă de suprafaţă, provenită din lacuri sau bălţi, este obligatorie informarea medicilor veterinari de către proprietari la apariţia primelor semne de boală sau mortalitate în rândul păsărilor pentru ca specialiştii să efectueze examenul de laborator. Totodată, trebuie dezinfectate echipamente şi vehiculele utilizate pentru transportul păsărilor sau al altor materii posibile purtătoare de virus.

Sunt interzise târgurile, pieţele şi expoziţiile de animale, fiind intensificată supravegherea păsărilor sălbatice, în special a celor de apă şi monitorizarea suplimentară a păsărilor moarte sau bolnave.

S-a solicitat cooperarea vânătorilor şi a ornitologilor pentru raportarea autorităţilor competente în cazul identificării de păsări moarte. În acest sens, există colaborări cu Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, fiind monitorizată în permanenţă o suprafaţă de 3.700 ha de luciu de apă în ceea ce priveşte starea păsărilor sălbatice şi identificarea oricăror păsări moarte sau muribunde„, se mai arată în comunicat.

DSVSA Constanţa a instituit serviciul de permanenţă, iar în situaţia în care vor fi semnalate alte evenimente de acest tip, un medic veterinar se va deplasa cu autolaboratorul, pentru ridicarea oricăror cadavre de păsări (sălbatice sau domestice), în vederea trimiterii acestora către laborator pentru analize.

La nivelul exploataţiilor comerciale de păsări din judeţul Constanţa au fost instituite operative zilnice privind starea de sănătate, mortalităţi înregistrate peste limita tehnologică de producţie, precum şi controale oficiale în toate aceste unităţi. În regim de urgenţă s-a solicitat întărirea măsurilor de biosecuritate şi notificarea oricărei suspiciuni către DSVSA Constanţa.

„Până la această dată, din informaţiile pe care le deţinem, exceptând cazul anterior menţionat, nu există nici o suspiciune de apariţie a Influenţei Aviare în populaţia de păsări domestice şi sălbatice de pe teritoriul României”, se mai arată în comunicatul ANSVSA.

Citeşte şi ANSVSA: Nu există nicio suspiciune de apariţie a gripei aviare pe teritoriul României

DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima vreme
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
StirileBZI
Guvernul ar putea să scadă facturile românilor la căldură! Peste două treimi dintre români ar fi de acord
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale din România
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, DAT AFARĂ din PARTID! Șocant de a FĂCUT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro