Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au luat o decizie în premieră în justiţia din România. Doi şoferi din municipiul Constanţa care şi-au parcat neregulamentar maşinile, acţiune care a dus la producerea unei tragedii rutiere au fost condamnaţi definitiv pentru ucidere din culpă. Această decizie a instanţei vine după mai bine de 6 ani de la producerea evenimentului.
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, dar magistraţii Curţii de Apel au menţinut decizia Judecătoriei. Instanţa a stabilit şi grade de culpă în prezenta cauză, respectiv 15% din sarcina fiecăruia dintre inculpaţi care şi-au parcat neregulamentar maşinile, culpe concurente cu cea a inculpatului care a produs efectiv accidentul.