Doar 18 kilometri noi de autostradă în România, în 2016. Ce porţiuni vor fi deschise

În cel mult trei săptămâni vor fi inauguraţi primii kilometri de autostradă de anul acesta. Vor fi deschişi 15 kilometri pe autostrada Lugoj-Deva şi, dacă nu plouă, încă trei kilometri pe autostrada Bucureşti-Ploieşti care nici până în ziua de azi nu este legată de Capitală. Şeful Companiei Naţionale de Infrastructură Rutieră spune că aproape toate proiectele de autostradă au avut momente în care s-au împotmolit în birocraţie din cauză că au primit greu autorizaţiile de construire.
Iulian Tudor
30 nov. 2016, 08:09
Doar 18 kilometri noi de autostradă în România, în 2016. Ce porţiuni vor fi deschise

Primii kilometri noi de autostradă din 2016 ar urma să fie daţi în circulaţie până pe 20 decembrie. Cea mai lungă bucată inagurată va fi cea de 15 kilometri de pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Iar dacă vremea va fi bună, vor fi deschişi şi trei kilometri noi pe autostrada Bucureşti-Ploieşti. În total, vor fi cel mult 18 kilometri noi pe care vor putea intra maşinile anul acesta. Şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii rutiere spune că ritmul în care s-a lucrat a fost influenţat de birocraţie.

„De foarte multe ori s-a discutat câţi kilometri, câţi kilometri. Foarte multe autostrăzi, dacă nu toate, nu aveau autorizaţie de construire. Nu putem să discutăm câţi kilometri deschidem dacă nu am autorizaţie de construire”, a explicat Cătălin Homor, directorul general CNAIR.

Conform sursei citate, până la finalul anului se va încerca obţinerea autorizaţiilor pentru toate proiectele de autostradă, astfel încât de la anul să se lucreze mai alert. Ministrul Transporturilor estima de curând că în 2017 ar putea fi inauguraţi 150 de kilometri de autostradă, de aproape 10 ori mai mulţi decât anul acesta.

Printre segmentele inaugurate până la finalul anului următor ar urma să se numere şi ultimii 2,4 kilometri ai autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. Cea mai mare parte a acestei autostrăzi este în circulaţie încă din 2012, însă până acum nu a fost finalizată intrarea ei în Capitală. O altă problemă pe Bucureşti-Ploieşti este lipsa spaţiilor de servicii. „Este un contract semnat în luna ianuarie dacă nu greşesc, cu un consorţiu. Aproape şase luni, şapte luni nu a fost capabil să aducă această scrisoare de garanţie. Am fost la un pas să reziliem acest contract. Într-un final în luna octombrie au venit cu o scrisoare de garanţie valabilă”, a menţionat Homor, citat de digi24.ro.

Construcţia spaţiilor de servicii va începe de la începutul anului viitor, ceea ce înseamnă că autostrada dintre Capitală şi Ploieşti va fi complet funcţională şi utilată până la finele lui 2017.

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
Capital.ro
Marea actriță a României a murit. A fost o legendă a teatrului. S-a înălțat la ceruri. Drum lin printre stele!
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Detalii fascinante despre „Cambridge Five”. Culisele spionajului britanic și Regina
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu! Anunțul venit chiar acum din străinătate
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Prognoza meteo: Vreme mai caldă și precipitații deficitare în următoarele patru săptămâni
MediaFlux
TRAIAN BĂSESCU, BOLNAV! Mâna îi TREMURĂ INCONTROLABIL VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!