Decizia privind doctoratul Laurei Codruţa Kovesi, amânată pentru săptămâna viitoare

Decizia comisiei de specialişti care analizează teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost amânată pentru săptămâna viitoare. Decizia ar fi trebuit să fie luată până la sfârşitul lunii noiembrie.
Filip Stan
30 nov. 2016, 09:57
Decizia privind doctoratul Laurei Codruţa Kovesi, amânată pentru săptămâna viitoare

Rraportul comisiei va fi transmis Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), care îl aprobă sau îl respinge.

„Pentru toate cazurile de acest gen procedura este aceeaşi, e nevoie de raportul comisiei care e alcătuită din specialişti din domeniul respectiv, în cazul de faţă ştiinţe juridice. Raportul comun este înaintat comisiei de specialitate care îl avizează şi îl transmite mai departe Consiliului General şi Consiliul General îl adoptă prin vot. Adica îl acceptă sau îl respinge. Bineinţeles că există termene limită, dar nu pot fi întotdeauna respectate punctual pentru că sunt mulţi oameni implicaţi. În cazul de faţă au fost specialişti din străinatate. Acest verdict va fi imediat după 5 decembrie, săptămâna viitoare va fi comunicat”, a declarat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, citat de Mediafax.

Potrivit legii, raportul comisiei de experţi este redactat într-un termen de 30 de zile de la constiturea acesteia.

La data de 17 noiembrie, Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara anunţa că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi sunt similare cu alte surse, iar în ceea ce priveşte sesizarea făcută privind plagiatul, specialiştii spuneau că aceasta este parţial fondată.

„Având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI nr. 2567/13.10.2016 cu alte surse, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 %. În absenţa unui raport a unei comisii de specialitate, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT îşi asumă în acest moment gradul de similaritate”, se arată în comunicatul transmis de Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

Sursa citată mai arată că au fost consultate toate documentele puse la dispoziţie de către autorii sesizării şi de către persoana vizată, verificând fiecare paragraf din teză ce face obiectul sesizării şi comparându-le cu sursele indicate de programul informatic iThenticate.

Laura Codruţa Kovesi a transmit universităţii un punct de vedere care conţinea aproximativ 200 de pagini.

„Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT concluzionează că sesizarea este nefondată pentru 4141 de rânduri din cele 4705 rânduri sesizate şi parţial fondată pentru restul”, se mai arată în comunicat.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a anunţat că a sesizat oficial Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) în legătură cu teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. În urma autodenunţului a fost deschis un dosar de instigare la fals intelectual. În replică, procurorul şef DNA a anunţat că nu a plagiat.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Orașul important din UE care a devenit plin de șerpi și șobolani. E vizitat de foarte mulți români
Capital.ro
Un milion de români pot fi chemați în armată. Bărbații cu vârste între 20 și 35 de ani sunt obligați
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
Șeful Casei de Pensii face un anunț IMPORTANT. Promisiunile încep să curgă de anul viitor!
Adevarul
Cine sunt cei doi britanici condamnați la închisoare după ce au atacat mașina unor români în Hull. Dezvăluiri incendiare din sala de judecată
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Cum ne detectează țânțarii mirosul. Descoperirile specialiștilor
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
Ea e Cătălina Iacob, tânăra care a murit în Brâna Aeriană din Munţii Bucegi. Iubea traseele montane şi urşii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Valabilitatea permisului de conducere va fi redusă! Anunț pentru cei care au categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Lacul Comana, afectat grav de secetă: Efectele schimbărilor climatice sunt tot mai vizibile
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...