Aproximativ 1.500 de apartamente din municipiul Piteşti, fără căldură de trei zile

Aproximativ 1.500 de apartamente din Piteşti sunt, de trei zile, fără căldură, după ce Distrigaz a întrerupt furnizarea gazelor naturale în urma unor sesizări. Compania a recurs la această acţiune, după ce oamenii au reclamat că simt miros de gaze în cartierele în care locuiesc.
Filip Stan
30 nov. 2016, 20:40
Aproximativ 1.500 de apartamente din municipiul Piteşti, fără căldură de trei zile

Luni, sute de persoane din mai multe cartiere din Piteşti au sunat la 112 să anunţe că au sesizat mi­ros de gaze în cartierele în care locuiesc. Pompierii au intervenit, constatând că viaţa cetăţenilor nu este în pericol, fiind vorba despre o supraodorizare cu mercaptan. Aceleaşi asigurări le-au dat şi echipele de la Distrigaz, dar în urma controalelor au depistat defecţiuni la instalaţiile de utilizare. Astfel, peste şapte sute de apeluri telefonice au fost înregistrate, marţi, la Distrigaz, prin care oamenii anunţau că le-a fost oprită furnizarea ga­zelor naturale, scrie Mediafax.

Echipele de intervenţie se află în teren, dar miercuri abia fusese rezolvată problema în cazul a 14 scări de bloc din cele 72 unde gazele au fost sistate.

Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a declarat că situaţia este monitorizată în permanenţă.

„Distrigaz a întrerupt încă de la începutul acestei sptămâni furnizarea gazelor naturale până la remedierea deficienţelor constate. În urma discuţiilor purtate cu directorul de la Distrigaz şi alte autorităţi implicate, s-a stabilit să se lucreze la foc continuu, înclusiv pe 1 şi 2 decembrie. Iniţial au fost sistate gazele la 72 de scări de bloc, fiind afectate 1.600 de apartamente. Miercuri, a fost remediată problema în cazul a 14 scări de bloc, iar la alte opt se fac probe. Monitorizăm în permanenţă situaţia”, a declarat, pentru Mediafax, Cristian Soare.

În timp ce unii piteşteni sunt nemulţumiţi de situaţia prin care trec, alţii apreciază efortul pe care echipele de intervenţie îl fac, muncind în ziua lor liberă.

Viceprimarul muncipiului Piteşti, Sorin Apostoliceanu, a declarat că problema furnizării gazelor naturale a început luni, când foarte mulţi oameni au sunat la Distrigaz, dar şi la Primărie.

Potrivit reprezentanţilor Distrigaz, măsura sistării alimentării cu gaze naturale va fi în vigoare până la remedierea defectelor de către firme autorizate.

Citeşte şi Greşeala pe care o facem cu toţii iarna. Locuinţele sunt mai reci, iar facturile sunt foarte mari

Spynews
Cele două ipoteze luate în calcul de anchetatori în cazul morții lui Andrei Versace. Ce se știe despre ultima perioadă din viața lui
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, brânza mozzarella. Românii o cumpără de la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image, dar puțini se uită pe etichetă
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A lăsat un gol imens. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Care ar fi cauza morții lui Andrei Versace. Principala ipoteză luată în calcul de anchetatori
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Tragedie după tragedie în Brăila! Fratele principalului suspect în cazul ucideii Marinei a murit într-un accident de mașină
Spynews
Alertă ANM! A fost emis cod galben de ploi, vijelii și grindină. Canicula nu dispare, însă, din România
Evz.ro
Mircea Geoană, umilit de niște săteni. Ce imagine
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Mama lui Versace, devastată după moartea fiului său! „Măcar și-a găsit el...” Câte sute de euro îi trimitea lunar, pentru cheltuieli EXCLUSIV
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Barcelona va majora taxele pentru pasagerii navelor de croazieră sub 12 ore
MediaFlux
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'