CONTRE USL-PDL pe devansarea alegerilor parlamentare

Liderul grupului PSD din Cameră, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că există fundament legal pentru organizarea alegerilor parlamentare în 28 octombrie, el precizând că România se află într-un moment excepţional în care trebuie să ia o decizie excepţională în acest sens. În replică, deputatul PDL Gelu Vişan a arătat că USL ar trebui să citească legea fundamentală a statului, care nu permite devansarea datei alegerilor.
Romania TV
18 iun. 2012, 15:20
CONTRE USL-PDL pe devansarea alegerilor parlamentare

Valeriu Zgonea a precizat că 28 octombrie este o dată foarte bună pentru organizarea parlamentarelor pentru că ar permite să fie depus jurământul noilor parlamentari într-o perioadă optimă, iar noul Guvern să aibă o opinie pe bugetul anului 2013, creându-se şi posibilitatea ca bugetul să vină la Parlament pe 15 octombrie, astfel încât ajustările eventuale să fie făcute de noul Guvern.

În momentul în care jurnaliştii i-au replicat că, în acest moment, Constituţia prevede că noul Parlament nu poate depune jurământul până nu expiră mandatul celui vechi, Zgonea a precizat că Legea fundamentală este făcută pentru români.

„Constituţia e făcută pentru români. Există momente excepţionale din viaţa unui popor în care trebuie să iei decizii excepţionale în interes naţional. Eu cred că ne aflăm în faţa acestei situaţii. Există fundament legal (pentru organziarea parlamentarelor pe 28 octombtie – n.r.) pe care putem să-l argumentăm şi în faţa Curţii Constituţionale”, a susţinut Zgonea.

Deputatul PDL Gelu Vişan a respins însă ideea lansată de Valeriu Zgonea privind posibilitatea organizării alegerilor parlamentare pe 28 octombrie, arătând că USL ar trebui să citească legea fundamentală a statului, care nu permite devansarea datei alegerilor.

„Nu ne lasă Constituţia. Cei de la USL ori citesc Constituţia să vadă că alegerile sunt o dată la patru ani şi eventual pot fi decalate după data împlinirii, în niciun caz nu pot fi decalate. Avem o Constituţie, înţeleg că este facultativă în momentul de faţă pentru USL”, a spus deputatul PDL.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, în 7 iunie, la Târgovişte, că alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc o dată la patru ani, cam la aceeaşi dată, în prima sau în ultima duminică din octombrie, iar acest lucru ar trebui să fie stabilit prin lege.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, declara, recent, că alegerile parlamentare ar trebui organizate în luna octombrie, astfel încât noul Guvern să îşi poată promova în Parlament proiectul de buget cel târziu în luna noiembrie, spunând că speră să ajungă cu PDL la un acord politic în acest sens.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, într-o conferinţă de presă, că democrat-liberalii ar putea participa la o discuţie cu premierul Victor Ponta pe tema datei alegerilor parlamentare „doar pentru a le face cadou textul Constituţiei” reprezentanţilor USL.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
Playtech.ro
Când va fi eliberată Elena Udrea. Adrian Alexandrov rupe tăcerea și aruncă bomba după ce i-a fost redusă pedeapsa
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Oraș din România cu apă infestată. Avertisment pentru populație
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O mamă a murit în urma unei operații de micșorare a stomacului. Rudele femeii cer tragerea la răspundere a celor vinovați
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri