Alexandru Vişinescu a cerut anularea pedepsei de 20 de ani de închisoare. Judecătorii nu sunt de acord UPDATE

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins luni, ca inadmisibilă, o contestație prin care fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu, solicita anularea condamnării sale la 20 de ani închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

Doi magistrați din completul de judecată au respins această contestație, în timp ce un al treilea judecător a considerat că solicitarea lui Vișinescu poate fi admisă în principiu.

În contestația depusă în instanță, Vișinescu susține că faptele de care este acuzat s-au prescris încă din anul 1978, iar la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că „organele fostului partid comunist ar fi făcut presiuni, de orice fel, de natură a împiedica organele judiciare, în perioada 1963 — 1989, să se sesizeze, să efectueze cercetări, eventual să-l trimită în judecată și să-l condamne”.

Tot în contestație se spune că justiția s-a aflat permanent într-o „stare letargică” timp de 50 de ani, după care a încercat „să recupereze ce mai putea recupera” și a dispus condamnarea lui Vișinescu pentru fapte deja prescrise.

„Considerăm că decizia ICCJ este esenţial nelegală, având în vedere că, în realitate, pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului Vişinescu Alexandru a intervenit prescripţia răspunderii penale încă de la data de 12.04.1978, singura soluţie ce putea fi pronunţată de instanţe fiind aceea a încetării procesului penal. Doar şi numai de dragul retoricii si trebuie să observăm că, în cauza privind pe inculpatul Vişinescu Alexandru, justiţia s-a aflat permanent într-o stare „letargică” timp de 50 de ani, după care, trezindu-se brusc, a încercat probabil „să mai recupereze ce se poate recupera”, dispunând condamnarea acestui inculpat pentru fapte deja prescrise. La dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că organele fostului partid comunist ar fi făcut presiuni de orice fel, de natură a împiedica organele judiciare (în mod continuu, în perioada 1963-1989) să se sesizeze, să efectueze cercetări, eventual să îl trimită în judecată şi să îl condamne pe inculpatul Vişinescu. (…) Din analiza documentelor invocate de cele două instanţe rezultă că intervenţia organelor „de partid” a fost una punctuală, în 1968, si a fost făcută din iniţiativa strict personală a prim-ministrului de atunci, Ion Gheorghe Maurer, intervenţia respectivă fiind in scopul de „a proteja” o cu totul alta persoana decât cea a inculpatului Visinescu„, se arată în cererea înaintată judecătorilor, potrivit Mediafax.

Alexandru Vişinescu a fost adus luni din penitenciar la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-şi susţine solicitarea. Rudele victimelor de la Râmnicu Sărat sunt revoltate de susţinerile din documentul prin care se cere anularea condamnării şi de argumentele prezentate de apărătorului lui Vişinescu în sala de judecată.

CITEŞTE ŞI: Cel mai MARE SECRET al călăului de la Periprava. Alexandru Vişinescu a „torturat-o” până şi pe mama fiului său secret

Alexandru Vișinescu a fost condamnat definitiv, pe 10 februarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 20 de ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

De asemenea, judecătorii au dispus degradarea militară a lui Alexandru Vișinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părți civile, urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia — 50.000 euro, Elena Iacob — 100.000 euro și Anca Cernea — 150.000 euro.

Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pe 18 iunie 2014, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deținuților politici.

Procurorii susțin că, în perioada 1956 – 1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentate de deținuții politici încarcerați, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.

Astfel, deținuții erau supuși unor condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente și fără să li se acorde îngrijiri sau asistență medicală adecvate.

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv, condițiile de detenție inumane, relele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de deținuți erau tot atâtea acțiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Principalele categorii de deținuți aflate în penitenciar, așa cum reiese dintr-o notă a lui Vișinescu adresată Consiliului Securității Statului din anul 1967, erau: foști conducători în guvernele burghezo-moșierești și în conducerile PNȚ și PNL; foști conducători ai diverselor organizații „subversive”; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foști conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

„Condițiile de viață din Penitenciarul Râmnicu Sărat, așa cum reies din documente și au fost descrise și de foștii deținuți, au creat premisele apariției unor afecțiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă și tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vișinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea 10 ani. Decesul deținuților survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic și psihic”, susțin procurorii.