Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorean, a declarat, luni, că instanța a condamnat-o pe Elena Meteșan la 3 ani de închisoare cu executare în regim de detenție, pedeapsă din care se deduce durata în care inculpata s-a aflat în arest preventiv, respectiv începând cu data de 9 septembrie, potrivit Agerpres.
Instanța a respins cererea CEC Bank prin care s-a solicitat respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de Meteșan cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și a admis, totodată, acest act. Tribunalul a lăsat nesoluționată latura civilă. Decizia nu este definitivă.
Elena Meteșan a recunoscut la începutul lunii noiembrie în fața procurorilor comiterea faptei, fiind de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani de închisoare în regim de detenție.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că, timp de 11 ani, în perioada noiembrie 2005 — august 2016, inculpata Elena Meteșan, fiind angajată în cadrul CEC BANK—Agenția Zlatna, în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit mai multe sume de bani, constând în depuneri efectuate de către clienți, cât și în sume de bani remise de aceștia în vederea depunerii. Ea a produs un prejudiciu în valoare de peste 6,3 milioane de lei de și 273.744 de euro, potrivit anchetatorilor. Inițial, femeia a fost acuzată că a delapidat peste 3,2 milioane de lei în perioada 2012 — 2016.
CITEŞTE ŞI: Angajata BCR care a furat 150.000 de euro şi a dat foc camerei tezaurului, condamnată la închisoare