Magistraţii americani au decis luni după-amiază să-l condamne pe un presupus jihadist la 30 de ani în spatele gratiilor, după ce a plănuit să comită un atac armat şi să detoneze mai multe bombe asupra Capitoliului din Washington DC. De asemenea, bărbatul a fost acuzat de procurorii americani că este un simpatizant al Statului Islamic, transmite Reuters.
Christopher Cornell (22 de ani) este originar din localitatea Grenn Township din Ohio. Autorităţile americane l-au arestat încă din ianuarie 2015 şi l-au acuzat că plănuia să călătorească la Washington DC pentru a ataca clădirea Capitoliului în timpul unui discurs al preşedintelui Barack Obama, potrivit news.ro.
El şi-a recunoscut vinovăţia în luna august.
Se pare că presupusul jihadist urma să utilizeze mai multe arme, dar şi bombe artizanale în atacul asupra Capitoliului din Washington DC.