Victor Ponta a declarat, luni seara, că este pregătit să se supună verificărilor oricărei instituţii în ceea ce priveşte acuzaţiile de plagiat în cazul tezei de doctorat şi a afirmat că este jenant să se insinueze că l-a plagiat pe profesorul care i-a scris chiar prefaţa lucrării.
„Bănuiesc că nu are nimeni nicio surpriză din acest punct de vedere, că preşedintele Băsescu trei zile la rând a dat mesaj prietenilor săi şi domnului Funeriu să scrie în America. E în regulă, sunt gata să mă supun la orice fel de verificare. Am înţeles – şi mi s-a părut totuşi un pic jenant -, că am plagiat un profesor, domnul Diaconu, care a scris prefaţa lucrării mele. Este totuşi ciudat să plagiezi pe cel care ţi-a scris prefaţa. Dincolo de asta, vă dau un răspuns politic: Tot o să merg la Consiliul European, ca să înţeleagă domnul preşedinte Băsescu. Ştiţi cum este, eu sunt obişnuit cu domnia sa. La ultima întâlnire din 2011 avea treabă cu contractele mele cu Turceni şi Rovinari. Acum s-a supărat pe mine şi cred că mi-a studiat domnul preşedinte teza de doctorat. Nu-i nimic. Mergem mai departe„, a comentat Ponta acuzaţiile, la întoarcerea din vizita oficială efectuată în Austria.
El a precizat că la revista Nature, în care au apărut afirmaţiile cu privire la plagiat, „dă interviuri” consilierul prezidenţial Daniel Funeriu. Întrebat dacă va apela la un punct de vedere al Academiei Române, Ponta a răspuns: „Eu totuşi nu sunt la nivel de Academie. Am scris şi eu o lucrare la care domnul Diaconu mi-a scris Prefaţa. Nu cred că este o surpriză pentru nimeni. Iar răspunsul meu este foarte clar: Mă duc pe 28 la Bruxelles”.
Premierul a menţionat că orice instituţie ar dori să analizeze acuzaţiile, este „absolut deschis” din acest punct de vedere.
„Faptul că teza mea, care se ocupă de Curtea Penală Internaţională, reprezintă o preocupare pentru revista Natura este un lucru care trebuie să recunoaşteţi că este cel puţin comic. Curtea Penală Internaţională a fost înfiinţată prin Tratatul de la Roma în 1998. Eu am făcut parte din comisia pregătitoare de la New York şi am început să scriu în 1999, deci la un an după. Dacă asta este o problemă de Natură, nu pot decât să spun că sper că nu am prejudiciat mediul ambiant şi natura foarte tare. (…) Acum ce să fac, răspund în faţa marii adunări naţionale”, a conchis Ponta.
Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.
„Premierul Victor Ponta a fost acuzat că a copiat largi secţiuni ale tezei de doctorat în drept din 2003, fără a cita sursele bibliografice corespunzătoare. Dacă acuzaţiile se vor dovedi întemeiate, ar putea apărea presiuni publice pentru demisia lui Ponta, conform unor surse politice. În plus, acuzaţiile ridică noi dubii în legătură cu capacitatea Guvernului de combatere a corupţiei în învăţământul superior”, scrie revista Nature, care nu publică însă dovezi în legătură cu acuzaţia de plagiat, potrivit Mediafax.
Nature a accesat documente prezentate de o persoană anonimă care arată că mai mult de jumătate din lucrarea de doctorat de 432 de pagini scrisă de Ponta, privind funcţionarea Curţii Penale Internaţionale, ar conţine texte copiate. În plus, teza a fost republicată drept carte, cu foarte mici modificări, în 2004, şi constituie baza unei alte cărţi, din 2010, privind responsabilitatea în dreptul internaţional umanitar.
„Părţi substanţiale ale textelor din cele trei lucrări par să fie identice sau aproape identice cu materiale scrise în limba română de specialiştii în drept Dumitru Diaconu şi Vasile Creţu. De asemenea, textul se aseamănă cu traduceri în română ale unei lucrări în engleză publicată de specialistul Ion Diaconu”, constată revista Nature.
„Indiciile privind plagiatul sunt mai mult decât evidente”, afirmă, pentru Nature, Marius Andruh, profesor la Universitatea din Bucureşti şi preşedintele Consiliului român pentru recunoaşterea diplomelor universitare.
Dacă acuzaţiile se vor dovedi reale, „în România şi în străinătate vor trebui organizate dezbateri serioase pentru evitarea unor astfel de situaţii”, consideră Andruh.
Conform Nature, Victor Ponta nu a răspuns solicitării revistei de a comenta acuzaţiile.
Materialul publicat de revista Nature, scris de Quirin Schiermeier, nu este însoţit de dovezi privind acuzaţia de plagiat. Începând din 1999, Quirin Schiermeier a scris pentru revista Nature articole ştiinţifice şi despre politicile aferente acestui domeniu existente în Germania, în alte state ale Uniunii Europene, în estul Europei şi în fostul spaţiu sovietic.
Nature a relatat şi despre acuzaţiile de plagiat la adresa fostului ministru al Educaţiei în Cabinetul Ponta, Ioan Mang. Aceeaşi revistă publica în ianuarie 2011 un interviu cu fostul ministru al Educaţiei în Cabinetul Emil Boc, Daniel Funeriu.
Jurnaliştii germani de la Frankfurter Allgemeine Zeitung publică, la rândul lor, informaţia, comparându-l pe Ponta cu fostul preşedinte al Ungariei, Pal Schmitt, şi cu fostul ministru german al Apărării, Karl-Theodor Guttemberg, ambii demisionând după ce au fost acuzaţi de plagiat.
CUM A PREZIS BĂSESCU PLAGIATUL LUI PONTA
Preşedintele Traian Băsescu a făcut referiri ironice, în câteva rânduri, săptămâna trecută, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta. Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunţat, măcar telefonic, înainte de şedinţa de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea şefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect, şi adăugând: „Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!„.
Traian Băsescu a repetat de mai multe ori, într-o declaraţie de presă, că Victor Ponta are titlul de doctor în Drept, inclusiv în contextul în care sugera că acesta nu cunoaşte textele tratatelor europene, iar în final a spus că „acel puţin acid legat de doctor” a fost „un foarte mic drept la replică pentru toate atacurile”.
„Acel puţin acid legat de doctor, pentru că domnul prim-ministru Victor Ponta este un doctor făcut de domnnul Adrian Năstase, căruia nu-i putem contesta cunoştinţele în materie de drept internaţional… Deci, chiar puţinul acid este o foarte mică, un foarte mic drept la replică pentru toate atacurile pe care prim-ministrul le-a făcut de la momentul în care i-am pus mandatul în mână şi până astăzi”, a spus Traian Băsescu în finalul declaraţiei de marţi, de la Cotroceni.