În momentul în care moderatorul interviului a afirmat că Justiţia este un domeniu despre care se vorbeşte în această perioadă, Liviu Dragnea a intervenit: „Cam mult se discută despre justiţie”. Liderul PSD a adăugat că „justiţia nu mai poate fi controlată politic niciodată”.
„Justiţia, ieşind încet, încet, de sub regimul Băsescu, a început să fie din ce în ce mai puternică ca şi sistem. (…) Cine mai poate crede că în România cineva mai poate prelua controlul pe Justiţie? Aşa ceva nu se mai poate”, a mai spus Dragnea la Adevarul.
Liderul PSD a mai afirmat că problema justiţiei nu trebuie discutată în aceşti termeni, ci ar trebui rezolvate problemele de infrastructură, cum ar fi sălile de judecată „înghesuite”. „Săli mici, neluminate, neaerisite, şi noi cerem mereu judecătorior în fiecare zi să nu fie nervoşi, să nu fie influenţaţi”, a spus preşedintele PSD.
„Faptul că cineva vorbeşte atât de mult despre justiţie, înseamnă că îi crede pe români proşti”, a conchis el.