Constantin Strujan, fost subprefect de Harghita, încarcerat după ce a fost condamnat definitiv la închisoare

Constantin Strujan, fostul subprefect al județului Harghita, a fost încarcerat la Penitenciarul Miercurea Ciuc, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, după ce a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență.
Iulian Tudor
07 dec. 2016, 12:28
Constantin Strujan, fost subprefect de Harghita, încarcerat după ce a fost condamnat definitiv la închisoare

Potrivit portalului instanței, Curtea de Apel București a admis marți apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA, împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București în luna octombrie, când fostul subprefect fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Magistrații Curții de Apel au decis că pedeapsa va fi executată în regim de detenție. Totodată, în același dosar, inculpatul Iulian Zaharia, om de afaceri acuzat de cumpărare de influență în același dosar, va presta munca neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile și i se vor interzice mai multe drepturi, potrivit Codului Penal.

Potrivit surselor judiciare, fostul subprefect al județului Harghita a fost ridicat marți seara de polițiști și se află încarcerat la Penitenciarul Miercurea Ciuc.

Constantin Strujan, la data faptei subprefect al județului Harghita, a fost trimis în judecată în primăvară acestui an de procurorii DNA Oradea, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În dosar, a mai fost deferit justiției Iulian Zaharia, la data faptei administrator al unei societăți, pentru cumpărare de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, în primăvara anului 2010, Constantin Strujan, în calitate de subprefect, prevalându-se de influența avută asupra funcționarilor din conducerea Administrației Naționale „Apele Române”, a pretins și primit suma de 20.000 lei de la omul de afaceri Iulian Zaharia.

„La cererea inculpatului Strujan, banii au fost virați în contul unei persoane din anturajul acestuia. Ulterior, beneficiarul contului a predat banii subprefectului județului Harghita care l-a însoțit de fiecare dată când s-au efectuat retrageri de la bancomate sau ridicări de la casieria băncii. În schimbul acestei sume de bani, Strujan i-a promis omului de afaceri că-i va determina pe funcționarii publici sus-menționați să asigure finanțarea pentru plata cu celeritate a facturilor emise de firma acestuia din urmă, în legătură cu lucrările derulate pe raza județului Harghita în domeniul hidrotehnic”, susțin procurorii.

Constantin Strujan a fost prefect al județului Harghita în perioada 2005-2010 iar între 2010-2012 a ocupat funcția de subprefect.

DailyBusiness
Strategia-surpriză prin care Călin Georgescu vrea să cucerească Președinția cu sprijinul unui partid controversat!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce avere nesimțită are Elena Lasconi: „Săraca“ se scaldă în bani!
Fanatik.ro
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Capital.ro
Călin Georgescu este mason de frunte. Document bombă: Da, a fost acolo
Playtech.ro
Traian Băsescu, despre posibila sursă de finanțare a lui Călin Georgescu: Mă tem că banii sunt din...
DailyBusiness
Călin Georgescu: Nu avem bănci românești. Realitatea îl contrazice! Avem două bănci din top 3 cu capital românesc
Adevarul
O femeie și-a ascuns copilul de restul familiei, timp de 3 ani, într-un sertar. De ce a luat această decizie
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Autostradă într-o zonă turistică de vis. Constructorii au făcut deja oferte
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Prima reacție a lui Călin Georgescu după protestele împotriva lui! Candidatul la prezidențiale a făcut declarații neașteptate
Cancan.ro
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în buletinul ei
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit marele actor al României. Drum lin prin univers. Sper să te întâlnești cu sufletul pereche!
StirileBZI
Se interzice accesul la TikTok! Cine a luat decizia
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Hamas deschis pentru armistițiu cu Israel în urma acordului de încetare a focului din Liban
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Care este cel mai periculos fel de mâncare!