ATENŢIE la cumpărăturile pentru masa de sărbători. Iată cum alegi CORECT carnea de porc şi alte produse tradiţionale

De pe masa festivă organizată de Crăciun şi Revelion nu pot lipsi preparatele din carne de porc, precum sarmalele, piftia, cârnaţii sau alte produse tradiţionale. Reprezentanţii ANPC şi ANSVSA avertizează consumatorii în ceea ce priveşte aceste produse tradiţionale pregătite din carne de porc, ouă sau brânzeturi. Autorităţile susţin faptul că aceste produse trebuie achiziţionate doar din locuri autorizate. Mai mult, nutriţioniştii spun că trebuie să avem grijă atunci când cumpărăm acest tip de carne deoarece poate conţine numeroşi paraziţi care pot duce la boli grave, precum trichineloza.
Marilena Vili
21 dec. 2016, 06:33
ATENŢIE la cumpărăturile pentru masa de sărbători. Iată cum alegi CORECT carnea de porc şi alte produse tradiţionale

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar în această perioadă consumul de produse alimentare creşte. Fie că este vorba de carne de porc, de ouă sau de brânzeturi, toate trebuie cumpărate numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar. Atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală trebuie supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, astfel încât să nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

„În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte. Trebuie urmărit, în cazul produselor de origine animală ambalate sau neambalate, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătatea publică şi anume:

  • existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;
  • integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;
  • etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate, etc;

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă„, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Citeşte şi Porcul-SOMON, la mare căutare înainte de Crăciun. De ce se înghesuie românii la acest tip de carne

ANPC – SFATURI PENTRU CONSUMATORI

  • La cumpararea produselor din carne acordati atentie deosebita la aspectul produsului, atat la exterior, cat si in sectiune, daca este posibil;
  • Nu achizitionati produsele la care suprafata este mazguita, lipicioasa, deshidratata, cu pete de mucegai, produse cu miros si culoare modificate, consistenta nespecifica sortimentului, cu grasime acumulata sub membrana, aspect de vechi etc. ;
  • Urmariti modul de etichetare al produselor din carne, nu cumparati produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie inscrierea, la locul de comercializare a datei durabilitatii minimale/ datei limita de consum si a ingredientelor alergene;
  • Refuzati produsele din carne pentru care aveti indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare;
  • Refuzati produsele din carne pe care nu este inscrisa data durabilitatii minimale/ data limita de consum sau daca aceasta este modificata sau depasita;
  • La cumpararea produselor alimentare si, implicit a produselor din carne, solicitati si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care, in mod justificat, doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs;
  • Nu cumparati produselor din carne din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si nu va poate elibara bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala si riscati sa achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care poate sa va afecteze sanatatea.

CARNE DE PORCCarnea de porc trebuie să aibă o culoare roşie-trandafirie, iar dacă este apăsată cu degetul trebuie să revină la forma iniţială, să nu rămână cu forma degetului impregnată. Mai mult, carnea de porc trebuie să poarte ştampila de control sanitar-veterinar, să fie tare, elastică, cu fibrele dense, împănată cu grăsime. Grăsimea trebuie să fie albă sau roz-alb, moale, iar la frecare să lase o senzaţie de unsuros.

La porcii tineri, carnea este roz-albicioasă şi are consistenţă moale, iar la porcii bătrâni culoarea devine roşu-închis şi are consistenţă tare.

Esenţial este să se cumpere carne care provine sigur de la animale sacrificate în abatoare, carne care a fost deci verificată înainte de a fi pusă pe piaţă. Desigur, carnea trebuie să nu miroase urât, să fie roşie sau roz, în funcţie de zonă, să nu fie acoperită de o peliculă lipcioasă şi să fie tonică, dacă o apăsăm, să revină rapid la normal„, a declarat, pentru RomaniaTV.net, Corina Zugravu, medic nutriţionist.

De asemenea, carnea de porc nu trebuie păstrată în pungi de plastic sau hârtie, ci în tăviţe de poliester acoperite cu celofan, la o temperatură de 0-7 grade Celsius. În acest fel, calităţile nutritive ale cărnii se vor menţine intacte mai mult timp.

Porcii sunt animale care se hrănesc cu absolut orice pot găsi, inclusiv cu fecale, gunoaie şi cadavre. Din această cauză, în corpul lor se acumulează multe toxine, care nu au timp să fie eliminate, având în vedere că un porc va digera în 4 ore o porţie de mâncare. În plus, porcii nu au glande sudoripare şi nu pot transpira, iar acest lucru blochează şi mai mult eliminarea toxinelor. În momentul în care noi consumăm carne de porc, ingerăm automat şi toxinele, bacteriile şi paraziţii. Toate acestea sunt foarte periculoase pentru om şi pot duce la boli grave.

Bacteriile pe care le putem contacta de la carnea de porc sunt: salmonella, stafilococul auriu, listeria monocytogenes, Yersinia enteroclitica.

Paraziţii care se pot transmite la om prin consumul de carne infestată sunt: tenia (un vierme care stă în intestin şi provoacă inflamarea ţesuturilor şi pierderea poftei de mâncare), virusul Menangle (provoacă febră, frisoane, durere de cap, transpiraţie), trichinella (vierme care duce la edeme, dureri, febră şi o stare generală de rău), hepatita E (infecţie virală care se manifestă prin oboseală, ameţeală, iar cazurile grave pot duce la fibroză şi ciroză).

Riscul de îmbolnăvire poate, însă, să scadă dacă vom găti bine carnea de porc.

Citeşte şi Controale de amploare înainte de Sărbători. 475 de brazi şi molizi, confiscaţi

Singurul lucru pe care îl poate face consumatorul este să trateze termic foarte bine produsul înainte de consum (până când îşi pierde culoarea roz). Să se evite mezelurile crude de origine incertă şi preparatele în sânge„, a explicat, pentru RomaniaTV.net, Corina Zugravu.

CÂRNAŢI, TOBĂ, LEBER: În cazul în care doriţi să cumpăraţi cârnaţi, tobă sau leberwurst, acestea nu trebuie să aibă membrana lipicioasă sau uşor mâzguită. Mai mult, nu trebuie să cumpăraţi preparate din carne cu membrana crăpată, cu goluri în compoziţie sau cu acumulări de grăsime sau apă sub membrană.

De reţinut este şi faptul că toba nu trebuie introdusă în congelator, deoarece se va degrada.

În ciuda faptului că de pe masa de Crăciun nu poate lipsi carnea de porc şi preparatele din carne de porc, medicul nutriţionist Corina Zugravu atrage atenţia asupra faptului că această carne „este plină de grăsime şi colesterol”. 

Recomand în general renunţarea la carne şi înlocuirea cu alimente de origine vegetală, dar tradiţia la noi exclude o astfel de alternativă, mai ales în ocazii festive cum este Crăciunul„, spune nutriţionistul.

CARNE TOCATĂ: Carnea trebuie tocată în momentul cumpărării, iar dacă se cumpără carne tocată ambalată, trebuie să verifice eticheta, pentru a vedea care este termenul de valabilitate.

PEŞTE: Peştele proaspăt trebuie să aibă ochii lucioşi, limpezi, iar branhiile de culoare roz. Dacă peştele este alterat, branhiile sunt cărămizii, solzii se desprind uşor şi carnea este moale.

BRÂNZETURI: Comercializarea brânzeturilor către consumatori trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

OUĂ: Este recomandat ca achiziţionarea ouălor să se facă din locuri aflate sub supraveghere sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, ceea ce înseamnă că provin de la păsări sănătoase, din ferme autorizate şi controlate sanitar veterinar.

Şi alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, precum cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon, se recomandă a fi achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

În luna decembrie este perioada în care facem cele mai multe cumpărături. Este important ca înainte de a face achiziţiile dorite să fim atenţi la produsele alimentare. Unii operatori economici pot „profita” de această perioadă pentru a-şi vinde produsele din stoc, indiferent de calitatea acestora. Aspectul, mirosul şi culoare specifice alimentelor pot fi un prim indiciu pentru calităţile unui produs alimentar. Refuzaţi produsele alimentare care prezintă urme de mucegai, care prezintă data durabilităţii minimale depăşită sau care prezintă ambalajele deteriorate. Sfătuiesc consumatorii să se adreseze ANPC cu o reclamaţie în cazul în care drepturile lor au fost încălcate. Îmi doresc ca noi toţi să avem parte de Sărbători liniştite, fără niciun fel de problemă„, a declarat Bogdan Pandelica, preşedintele ANPC.

Pentru a sesiza NEREGULI în domeniul siguranţei alimentelor sună la numărul de telefon Call Center ANSVSA: 0800.826.787 (gratuit din orice reţea de telefonie).

Citeşte şi SĂRBĂTORI DE IARNĂ. Mare grijă cum mâncați, vezi cum poți evita o toxiinfecție alimentară

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba! „Silviu Prigoană a fost ucis?!“
Fanatik.ro
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și până la sfârșit. Trei zodii devin favoritele astrelor
Capital.ro
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Playtech.ro
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Un plan secret al Rusiei prevede dizolvarea Ucrainei și redefinirea ordinii mondiale
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți vor să plece
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Ninsorile au făcut ravagii în România! În ce județe sunt blocate șoselele și căile ferate
Cancan.ro
Ce a putut să pățească Gabriela Lucuțar la înmormântarea unui adolescent de 16 ani: 'S-a oprit slujba! Așa ceva n-am văzut niciodată'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
StirileBZI
Banii au intrat deja pe carduri: Cine primește tichete în valoare de 500 de lei
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Incident în Capitală: Doi nevăzători agresați în biserică pentru că au intrat cu câinele ghid
MediaFlux
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?