Traian Băsescu a comentat decizia ministrului de Externe ungar, Peter Szijjarto, de a interzice diplomaților din toate misiunile externe ale Ungariei să nu ia parte la festivitățile organizate de ambasadele României de 1 Decembrie, afirmând că sunt lucruri care pot fi tolerate și altele peste care nu se poate trece, potrivit Agerpres.
„Când pur și simplu îți trage un scuipat de ziua națională, ministrul de externe, nu ai dreptul să nu reacționezi foarte dur. Spune că ‘nu e o bucurie a noastră’. Mă fraților, nici pentru noi nu e o bucurie când e ziua voastră națională, dar ne-ați văzut că nu vă respectăm ziua? A exagerat ministrul de externe, dar am văzut reacții și în presa maghiară care spune că ‘asta ne mai lipsea, să mai avem un dușman și din România’. Și, slavă Domnului, cei cu scaun la cap știu bine că am mai ajuns noi pe la Budapesta, așa, în istorie. Asta este ceea ce trebuie să-i facă pe unguri să înțeleagă că românii nu au complexe față de ei. Aici e problema lor, ei au complexe față de români și atunci tot bagă bățul prin gard politicienii lor. Din cauza complexelor”, a afirmat Băsescu.