Ordonanţa de Urgenţă 127/2010 a fost adoptată, cu modificări, în plenul Camerei Deputaţilor, cu 177 de voturi „pentru”, 62 de voturi „împotrivă” şi 20 de abţineri.
Astfel, la nivelul comisiilor de agricultură şi administraţie publică au fost introduse o serie de amendamente care modifică actul normativ. În acest sens, li se oferă posibilitatea persoanelor fizice cu domiciliul în rezervaţia biosfera Delta Dunării să pescuiască, pentru consumul familial. cu unelte proprii constând în: „lansete, undiţe şi maximum două vintire (plasă de pescuit întinsă pe mai multe cercuri – n.r.)”. Pescuitul este permis rezidenţilor în baza unui permis nominal, obţinut cu titlu gratuit de la administraţia Deltei Dunării.
Mai mult, un amendament iniţiat de către deputatul PDL Vasile Gherasim, şi adoptat la nivelul comisiilor de specialitate, oferă posibilitatea „vânătorii raţional reglementată” pe teritoriul rezervaţiei.
Proiectul de lege urmează să fie transmis şefului statului spre promulgare, Camera Deputaţilor fiind forul decizional în acest caz.