În cadrul reuniunii, la care a participat și ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a fost adoptată, pentru prima dată în ultimii doi ani, o declarație privind negocierile în format 5+2 referitoare la soluționarea conflictului transnistrean, care „rămâne o prioritate majoră pentru România”.
De asemenea, a fost adoptată o decizie ministerială privind eforturile OSCE legate de reducerea riscurilor utilizării tehnologiilor de informație și comunicare, o declarație ministerială privind prevenirea și combaterea terorismului, dar și decizie vizând prevenirea deplasării transfrontaliere a teroriștilor.
„România a susținut președinția în exercițiu a OSCE — Germania în încercarea de a prelua la nivel OSCE definiția de lucru a antisemitismului, adoptată la București, cu prilejul Reuniunii Plenare a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), care a avut loc în mai 2016. În marja reuniunii, ministrul român al Afacerilor Externe s-a întâlnit cu Reprezentantul Personal al Președinției în Exercițiu a OSCE pentru Combaterea Antisemitismului, Rabinul Andrew Baker”, se mai arată în comunicatul citat.