Surse judiciare au declarat că în dosar se fac verificări în privinţa mai multor decese ale unor pacienţi operaţi de medicul Gheorghe Burnei, datele reieşind din declaraţiile rudelor pacienţilor dar şi din precizările făcute de foşti sau actuali colaboratori ai doctorului.
Potrivit surselor citate de Mediafax, cei care au colaborat cu medicul le-ar fi spus procurorilor că Gheorghe Burnei, şeful Secţiei de Ortopedie a Spitalului Marie Curie, cumpăra de la măcelărie oase de animale pentru a le implata pacienţilor, fără respectarea vreunei proceduri. Astfel, mai multe intervenţii chirurgicale sunt investigate, urmând a se cere expertize medicale în cazurile indicate.
Chirurgul Gheorghe Burnei, cercetat pentru 17 fapte de corupţie comise în două luni
Conform news.ro, chirurgul ortoped ar fi folosit atât dispozitive medicale omologate, cât şi unele create special pentru el, care însă nu erau omologate. Burnei ar fi folosit, la unele intervenţii chirurgicale, fragmente din oase de vită fierte şi bucăţi din filtre de tanc de armată, dar şi şuruburi pe care le lua din comerţ, au mai arătat sursele citate.
La percheziţiile făcute la locuinţa şi biroul lui Gheorghe Burnei au fost găsite mai multe plicuri cu bani, în total fiind găsiţi peste zece mii de euro. Sursele citate spun că sumele ar fi reprezentat banii primiţi de la pacienţi cu titlul de mită, fiind găsiţi lei, euro şi dolari. Au fost găsite şi plicuri goale, semn că s-ar fi folosit de o parte de bani, spun aceleaşi surse. Astfel, la percheziţiile făcute la biroul doctorului de la Spitalul Marie Curie au fost găsiţi, în mai multe plicuri, aproximativ 7.800 de euro iar la locuinţa acestuia în jur de trei mii de euro.
Doi medici din echipa lui Gheorghe Burnei, audiaţi în calitate de martori
Doi medici de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, din echipa doctorului ortoped Gheorghe Burnei, suspectat de luare de mită, vătămare corporală gravă şi tentativă de omor, sunt audiaţi, sâmbătă de procurori, în calitate de martori. De asemenea, cabinetul medicului Burnei a fost sigilat de anchetatori. Detalii, aici.
Gheorghe Burnei a fost dus duminică la Tribunalul Bucureşti unde magistraţii vor decide dacă îl arestează preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind reţinut de procurorii de la Parchetul Capitalei în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Cerere de arestare preventivă este întemeiată pe probe privind fapte de corupţie, susţin procurorii, existând 17 plângeri la parchet, depuse de părinţi ai copiilor pe care i-a operat, de la care medicul ar fi cerut sau primit bani, prima fiind depusă la data de 28 septembrie. Cei care au făcut sesizările au fost audiaţi de procurori.
Ortopedul Gheorghe Burnei, acuzat de corupţie şi tentativă de omor, a fost reţinut