„Din 8 decembrie până la acest moment s-au eliberat peste 32.500 de bilete gratuite pentru elevii și studenții cu drept de vot, în baza OUG 89/2016. Până la acest moment au fost eliberate, doar în Gara de Nord din București peste 10 mii de bilete gratuite iar capacitatea de transport în această perioadă a fost suplimentată cu peste 100 de vagoane”, se menționează în postarea publicată de CFR Călători.
Achiziționarea de bilete a fost posibilă din data de 8 decembrie, ora 00:00.
În perioada 8-12 decembrie, în baza prevederilor OUG 89/2016, elevii și studenții cu drept de vot beneficiază de transport gratuit cu trenul din localitățile în care studiază către cele de domiciliu și retur, cu tren Regio și InterRegio, clasa a II-a.
Conform CFR Călători, casele de bilete din București Gara de Nord și din toate gările aflate în localități cu centre universitare funcționează la capacitate maximă, iar personalul feroviar a fost suplimentat de asemenea, pentru a face față acestei afluențe de pasageri, iar capacitatea de transport către toate destinațiile a fost suplimentată cu peste 100 de vagoane în aceasta perioadă.
„Recomandarea pe care am adresat-o elevilor și studenților a fost aceea de a-și planifica din timp detaliile de călătorie, întrucât este obligatorie, conform ordonanței de urgență, achiziționarea biletului, atât pentru dus, cât și pentru întors. Verificarea documentelor necesare (carte de identitate și carnet de student vizat) și introducerea datelor în sistemul electronic de vânzare bilete este posibilă doar la casele de bilete, neexistând altă variantă de eliberare bilete și monitorizare a utilizării acestora în scopul în care a fost emisă ordonanța de către Guvern”, spune CFR Călători.
Biletul de călătorie se eliberează de la casele de bilete ale stațiilor de cale ferată și agențiilor de voiaj, în baza actului de identitate și a carnetului de elev/student vizat pentru anul școlar/universitar în curs, sau a adeverinței care atestă calitatea de elev/student, fiind obligatorie procurarea în același timp a biletului atât pentru dus (spre localitatea de domiciliu), cât și pentru întors (dinspre localitatea de domiciliu). Călătoria de întoarcere se va efectua în zilele de 11 sau 12 decembrie.