Dan Voiculescu rămâne în închisoare. Cererea de eliberare condiţionată, RESPINSĂ de instanţă

Cererea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată a fost respinsă marţi, de Judecătoria Sectorului 5. DNA a cerut amendarea Penitenciarului Rahova pentru că nu a trimis copii ale cărţilor lui Dan Voiculescu, în timp ce avocaţii au adus la instanţă cutii cu lucrări scrise de Voiculescu, din 1974 până în 2016. Dan Voiculescu trebuie să execute cel puţin o treime din pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, pentru a putea fi propus pentru eliberare condiţionată. Până în prezent fostul senator a executat doi ani şi patru luni de închisoare şi spera să îi fie luate în considerare cele 330 de zile cu care i-ar putea fi scurtată pedeapsa pentru lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar.
Iulian Tudor
13 dec. 2016, 06:28
Dan Voiculescu rămâne în închisoare. Cererea de eliberare condiţionată, RESPINSĂ de instanţă

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au admis cererea procurorului DNA de a nu lua în considerare cele 330 de zile câştigate de Dan Voiculescu pentru că a scris 11 cărţi în penitenciar. Acuzarea a arătat că fostul senator nu putea să scrie 2.000 de pagini în 73 de ore, adică o pagină în 2 minute, şi că în manuscrise nu sunt adăugiri sau ştersături.

La rândul său, avocatul lui Voiculescu a cerut instanţei să dispună eliberarea condiţionată, arătând că în Comisia de la Penitenciarul Rahova s-a decis că acesta a executat o treime din pedeapsă şi că nu se poate pune la îndoială că cele 11 lucrările ştiinţifice au fost scrise de acesta, care a fost profesor universitar.

Procurorul DNA a arătat în faţa instanţei că a analizat manuscrisele depuse de avocatul omului de afaceri şi a constatat că exista mai multe tipuri de scris în acestea, că una dintre cărţi are mai multe pagini decât manuscrisul, că „una afirmă şi alta face în înscrisurile sale”, iar manuscrisele nu au adăugiri sau ştersături. Procurorul a depus la dosar decizia Judecătoriei Sectorului 5, care i-a respins lui Gheorghe Copos liberarea condiţionată pe motiv că manuscrisele acestuia nu au corecturi.

Magistratul DNA a susţinut că cele 11 lucrări ştiinţifice pentru care Dan Voiculescu a primit 330 de zile câştig nu îi aparţin acestuia, pentru că nu putea să le scrie pe toate în 11 luni.

Procurorul a precizat că pentru cărţile „Omenirea, încotro?” şi „Economia românească” nu au fost identificate programele de lucru şi tabelele de pontaj la penitenciar, iar pentru o altă lucrare există program de lucru îndeosebi sâmbăta şi duminica.

„12 ore pentru a scrie 180 de pagini. (…) Altă lucrare, 25 de ore pentru 220 de pagini. (…) 73 de ore şi peste 2.000 de pagini de manuscris în total. Scrie în două minute o pagina. Este imposibil să scrii atât”, a spus procurorul în faţa instanţei, arătând, totodată, că Dan Voiculescu nu a avut acces la computer în penitenciar.

În ce priveşte programele la care Voiculescu a participat în închisoare, procurorul a spus că au fost identificate 13 în care a fost implicat, dar pe care nu le-a finalizat, fie pentru că nu a avut 75% prezenţa minimă, fie pentru că nu a luat calificativul necesar. Mai mult, a arătat procurorul, Dan Voiculescu nu a trecut de la regimul închis la cel semideschis de executare a pedepsei.

La rândul său, avocatul lui Voiculescu, Florian Surghie, a arătat că, în 25 noiembrie, Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Rahova a decis, în unanimitate, că a fost îndeplinită fracţia impusă de lege, chiar dacă a stabilit că scopul pedepsei nu a fost atins. Avocatul a mai spus că Voiculescu a participat în ianuarie 2016 la un concurs şi a fost recompensat, este cooperant, acestea fiind caracterizări făcute înainte de constituirea Comisiei de liberare condiţionată. Acesta a adăugat că Voiculescu a dat dovezi temeinice de îndreptare, a cerut să iasă la muncă, nu a fost niciodată sancţionat disciplinar, din toate acestea rezultând că „a dat dovezi temeinice de îndreptare”.

În opinia avocatului, cele 330 de zile câştigate de Voiculescu trebuie luate în considerare, pentru că nu se pune problema ca cele 11 cărţi să nu fi fost scrise de clientul său. Avocatul a precizat că Voiculescu a scris 27 de cărţi până să intre în penitenciar, a fost profesor universitar, a ieşit la pensie de la ASE şi nimeni nu poate să îi pună la îndoială pregătirea academică.

UPDATE Procurorul DNA a cerut, marţi, instanţei care judecă cererea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată să amendeze Penitenciarul Rahova pentru că nu a trimis copii ale cărţilor “pretins ştiinţifice” scrise de acesta. Avocaţii lui Dan Voiculescu au depus la instanţă mai multe cutii cu manuscrise şi lucrări scrise de Voiculescu din 1974 până în 2016, potrivit news.ro. Şedinţa de judecată a fost întreruptă până la ora 16.00 pentru ca procurorul să le studieze.

Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 5 a luat marţi în discuţie cererea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, acesta executând din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Dan Voiculescu nu a fost adus la instanţă din Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prezent la şedinţa de judecată a cerut instanţei să amendeze Penitenciarul Rahova pentru obstrucţionarea justiţiei, întrucât nu a trimis acte şi manuscrise sau copii ale cărţilor “pretins ştiinţifice” scrise de Dan Voiculescu în penitenciar.

În replica, avocatul lui Voiculescu, Florian Surghie, a spus că poate pune la dispoziţia instanţei şi a DNA  manuscrise pentru fiecare carte a clientului său.

“Dacă cineva vrea să vadă caracterul ştiinţific, arăt că domnul Voiculescu nu şi-a descoperit vocaţia de scriitor odată cu încarcerarea, a scris 27 de cărţi înainte de condamnare”, a adăugat avocatul.

Procurorul a intervenit şi a arătat că vrea să vadă că Dan Voiculescu a scris acele cărţi, înainte de a le analiza caracterul ştiinţific.

Avocatul a solicitat instanţei să întrerupă discutarea cauzei pentru a putea aduce acte, manuscrise şi fişe de pontaj de la Penitenciarul Rahova pentru timpul în care Voiculescu a scris cărţi.

Instanţa a întrerupt o oră discuţiile în acest dosar, timp în care la instanţă au fost aduse trei cutii cu manuscrise şi lucrări scrise de Voiculescu din 1974 până în 2016.

După reluarea şedinţei de judecată, procurorul a spus că prezenţa lui Dan Voiculescu este obligatorie la judecarea cererii sale de eliberare condiţionată, în timp ce avocatul a arătat că există o excepţie potrivit căreia este un drept al acuzatul să nu participe la propria cauză. Avocatul a precizat că Dan Voiculescu a dat o declaraţie că nu vrea să participe la procedură, astfel că cererea de liberare condiţionată se poate judeca şi în lipsa acestuia.

Procurorul a mai arătat că la verificările făcute în 8 august 2015 s-a constatat că 30 de zile care apar ca fiind câştigate din pedeapsă de Dan Voiculescu  au fost introduse din eroare în sistemul informatic, de un angajat al penitenciarului.

În replica, avocatul a spus că din concluziile Comisiei de liberare condiţionată de la Penitenciarul Rahova rezultă că Dan Voiculescu a executat fracţia de pedeapsă, adică o treime din cei zece ani de închisoare pe care trebuie să îi execute.

Judecătorul a respins solicitarea procurorului, arătând că din datele dosarului rezultă că Dan Voiculescu a câştigat 330 de zile din scris şi 49 din muncă.

Procurorul a solicitat instanţei să dea un nou termen de judecată, pentru a putea consulta toate înscrisurile aduse de apărarea lui Dan Voiculescu, însă instanţa a respins cererea şi a suspendat judecata până la ora 16.00, timp în care magistratul DNA să ia la cunoştinţă ce manuscrise au adus avocaţii.

–––––––––––––––––––––

 

Avocatul lui Dan Voiculescu a înregistrat în 28 noiembrie, la Judecătoria Sectorului 5, cererea de eliberare condiţionată a fondatorului trustului Intact, iar instanţa a stabilit iniţial termenul de judecată pentru 17 ianuarie. Voiculescu a solicitat instanţei să stabilească un termen mai scurt de judecată, cererea fiind admisă de Judecătoria Sectorului 5, care a decis ca cererea ca solicitarea să fie analizată în 13 decembrie, potrivit news.ro.

În 25 noiembrie, cererea lui Dan Voiculescu a fost analizată şi de Comisia Penitenciarului Rahova, unde acesta execută pedeapsa. Membrii Comisiei de la Penitenciarul Rahova au analizat cât a executat efectiv din pedeapsă Dan Voiculescu, dacă are zile câştigate pentru că a prestat activităţi în timpul detenţiei, dar şi comportamentul acestuia. În fracţia de pedeapsă intră atât perioada executată efectiv de Dan Voiculescu de la încarcerarea sa, în 8 august 2014, cât şi zilele câştigate pentru că a prestat activităţi în timpul detenţiei.

În urma analizării cererii, membrii Comisiei au stabilit că Dan Voiculescu nu are în prezent executată o treime din pedeapsa de zece ani de închisoare, potrivit unor surse din sistemul penitenciar.

Instanţa de la Judecătoria Sectorului 5 care va analiza cererea lui Dan Voiculescu va lua în considerare şi recomandarea făcută de Comisia de liberări condiţionate de la Penitenciarul Rahova.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a declarat că Dan Voiculescu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru liberare condiţionată, respectiv fracţia din pedeapsă executată, comportament exemplar şi stăruinţă în muncă, precizând că acesta nu a avut abateri de când a fost încarcerat.

După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, zece cărţi. Şapte dintre acestea au recomandări de la profesorul Dumitru Miron, fost decan al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din ASE.

În dosarul „ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.

Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsă.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni