În opinia ministrului britanic de Finanţe, cele 27 de state membre rămase în UE vor avea de câștigat de pe urma unui Brexit gradual, potrivit Agerpres.
Londra urmează să lanseze până la finalul lui 2017 un proces de negocieri, care ar urma să dureze doi ani, cu Uniunea Europeană, în vederea ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar, însă Comisia Europeană a anunțat că dorește ca negocierile respective să se încheie până în octombrie 2018.
Hammond, unul dintre principalii susținători ai așa-numitului „soft Brexit”, a declarat că Marea Britanie ar avea de câștigat de pe urma unui acord privind perioada de tranziție până la părăsirea efectivă a UE.
”Putem ajunge la o situație în care avem o tranziție numai dacă există o convergență de opinii ale celor două părți ale negocierilor”, a avertizat Philip Hammond.
El a reafirmat faptul că viitoarele controale din Marea Britanie asupra fluxului de lucrători veniți din UE nu trebuie să ducă la scăderea ofertei de personal calificat necesar companiilor britanice. ”Nu mă pot gândi la vreo circumstanță în care am folosi acest sistem pentru a reduce oferta de lucrători cu pregătire înaltă, bine plătiți”, a explicat ministrul britanic de finanțe.
Guvernul premierului Theresa May a promis să lanseze procedura de ‘divorț’ de UE până la finalul lui martie 2017. Partenerii săi europeni au exclus însă începerea oricăror negocieri înainte de invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care guvernează modalitatea de ieșire a unei țări membre din UE.
CITEŞTE ŞI: Cetăţenii UE trebuie să poată să rămână permanent în Marea Britanie, după Brexit