Noul rege al Thaliandei a decis amnistia sau reducerea pedepselor pentru aproape 150.000 de deţinuţi

Noul rege al Thailandei, Maha Vajiralongkorn, va amnistia sau va reduce pedepsele pentru aproape 150.000 de deținuți, inclusiv pentru unii închiși pe baza uneia dintre cele mai dure legislații din lume împotriva insultelor la adresa regalității.
Iulian Tudor
13 dec. 2016, 07:56
Noul rege al Thaliandei a decis amnistia sau reducerea pedepselor pentru aproape 150.000 de deţinuţi

Maha Vajiralongkorn a devenit rege la 1 decembrie, după moartea tatălui său, regele Bhumibol Adulyadej, la 13 octombrie.

„Este prima oportunitate de la accederea majestății sale la Tron de a-și arăta mila”, se arată într-un comunicat al Gazetei Regale, care menționează că 150.000 de deținuți ar putea fi eligibili pentru eliberare sau pentru ca pedepsele să le fie reduse, în conformitate cu acest decret, potrivit Agerpres.

Oficialii citați nu au o cifră exactă a deținuților care vor beneficia de amnistie, decizia urmând a fi luată de închisori în funcție de factori precum vârsta deținuților, cât s-a efectuat din pedeapsă sau comportamentul în detenție.

Sunt eligibili inclusiv deținuții închiși pentru insulte aduse monarhiei și pentru fapte ilegale legate de droguri, a declarat directorul general al Departamentului pentru Penitenciare, Kobkiat Kasivivat.

Guvernul nu a făcut publică o cifră privind persoanele aflate la închisoare pentru insulte aduse regalității, însă de la mijlocul lui 2014 au fost înregistrate peste 80 de astfel de cazuri în justiție, conform datelor grupului de monitorizare juridică iLaw.

„Situația deținuților va fi analizată de la caz la caz, în fiecare centru de detenție”, a declarat, pentru Reuters, secretarul permanent al Ministerului Justiției, Chanchao Chaiyanukit.

Persoanele condamnate pentru crimă sau viol nu vor fi eligibile pentru eliberare sau pentru reducerea sentințelor, au spus oficialii.

Numărul deținuților din Thailanda a crescut semnificativ în ultimii ani, în mare parte din cauza legislației dure împotriva drogurilor.

Conform datelor din iulie ale Departamentului pentru Penitenciare, numărul deținuților din Thailanda era de peste 321.000, dintre care aproximativ 70% erau închiși pentru fapte legate de droguri.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI