Cu ani in urma, pe cand nu aveam copii, ma aflam cu treburi profesionale in Londra la o conferinta. Am ajuns si intr-unul din cele mai mari magazine de jucarii din Europa, un hiper-magazin ce se desfasoara pe patru etaje, impartit in tot ce iti putea concepe mintea si mai mult decat atat.
Pe varste, pe fetite si baietei, pe personaje indragite, pe jucarii stilul consacrat sau pe jucarii noua generatie; papusi care faceau orice, mai ca ziceai ca sunt bebei reali; case in miniatura in care personajele cu pricina puteau trai cu mult mai luxos decat o fac oamenii adevarati.
Citeşte şi Povestea de suflet: Iubirea unui tată greşit înţeleasă
Ce mai, o experienta vizuala… Te intrebai daca putea exista ceva creat de mintea umana la capitolul jucarii ce nu se gasea acolo, in centrul Londrei. In mijlocul acelui univers incredibil, cautam stinghera o mica amintire ce o puteam cumpara fetitei mele de cateva luni de zile pe atunci, asa, conform bugetului unui calator de conditie medie din Romania, aflat la Londra cu treburi de serviciu. Misiunea era dificila, chiar imposibila.
In timp ce privirea mi se oprise pe hainute cu personaje Disney (macar mi se pareau mai practice…) in dreptul meu a venit o pereche de parinti ca sa discute cu vanzatoarea, o fiinta foarte amabila ce parea mai degraba consilier pe probleme de copii.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO