Scandal sexual cu profesorul de religie, la Liceul George Enescu, din Bucureşti

O elevă aflată în clasa a XI-a la Liceul "George Enescu", din Capitală, spune că a ajuns în pragul repetenţiei din cauza unei legături amoroase cu profesorul de religie. Eleva acuză un profesor de religie că a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el.
Romania TV
20 iun. 2012, 06:47
Scandal sexual cu profesorul de religie, la Liceul George Enescu, din Bucureşti

O elevă de la Liceul de Muzică George Enescu acuză profesorii şi conducerea şcolii de muşamalizarea unui scandal sexual în care a fost implicată şi care a adus-o în pragul repetenţiei. Ea susţine că relaţia pe care a avut-o în urma cu un an cu profesorul de religie a adus-o în această situaţie.

Potrivit ziarului Cancan, fata, în vârstă de 17 ani, are probleme la mai multe materii, la unele având situaţia şcolară neîncheiată, iar la altele are note foarte mici. Ea susţine că toate acestea i se trag de la relaţia cu Florin Grigore, profesor de religie şi interpret de muzică populară, care ar fi profitat de ea timp de un an, după ce a curtat-o insistent la ore. „Mă ameninţa să nu le spun nimic părinţilor, nimănui din şcoală, că ma bate, că mă omoară. Spunea mereu că mă iubeşte„, a declarat fata.

Ulterior, legatura lor a devenit cunoscută în şcoală şi de aici au apărut problemele. „În decembrie anul trecut, doamna directoare Cristina Sebastian m-a chemat, împreună cu mama, în birou. Era şi doamna de canto, şi consiliera Vali Popa din ISMB. Mi-au spus că au poze cu mine şi cu el şi ne-au obligat, pe mine şi pe mama, să dăm declaraţii în scris în care să povestim cum s-a întâmplat tot şi să mă angajez că nu voi mai avea niciun fel de relaţie cu Florin Grigore. M-au ameninţat că mă dau afară din şcoală dacă mă voi mai întâlni cu el, iar pe el l-au transferat. Apoi doamna de canto îmi transmitea mereu ameninţările doamnei directoare„, a povestit fata.

Între timp, profesorul de religie bănuit că a întreţinut relaţii sexuale cu fata a fost transferat la o altă şcoală. El a negat toate acuzaţiile ce i se aduc. Printre colegii fetei sunt multe voci care susţin că nu ar fi vorba de un viol şi că de fapt tânăra avea o relaţie cu profesorul ei.

Profesorii Colegiului „George Enescu” se arată şi ei deranjaţi de toată povestea. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că nu ştiau de acest caz şi că tânăra nu a depus nici o plângere. La Colegiul George Enescu a fost trimisă acum o comisie de anchetă.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Amendă de 1.000 de lei dacă faci grătar în curtea ta de 1 Mai. Vecinul îţi face plângere imediat
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Destinația de 1 Mai care atrage ca un magnet. Litoralul e uitat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Apelul la care nu ar trebui să răspunzi niciodată.
MediaFlux
Noi măsuri UE pentru șoferii cu mașini diesel: Costuri mari pentru mașinile vechi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri