Augustin Lazăr, despre dosarul Hexi Pharma: Vom da o soluţie până la sfârşitul lui 2016 sau începutul lui 2017

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi dimineaţa, că o soluţie va fi dată în dosarul Hexi Pharma "până la sfârşitul anului sau în primele zile ale anului următor", precizând de asemenea că şi dosaul Mineriadei este "spre stadiul de finalizare".
Iulian Tudor
15 dec. 2016, 07:43
Augustin Lazăr, despre dosarul Hexi Pharma: Vom da o soluţie până la sfârşitul lui 2016 sau începutul lui 2017

Acest dosar (Hexi Pharma – n.r.) este în faza de finalizare şi vom avea o soluţie probabil până la sfârşitul anului sau în primele zile ale anului următor„, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Întrebat despre dosarul Mineriadei, procurorul general al României a precizat: „Este un dosar ceva mai complex, însă este spre stadiul de finalizare şi acest dosar”.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că rezultatele Hexi Pharma venite din Cehia arată că dezinfectanţii sunt ineficienţi.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara, la începutul lunii septembrie, că în aproximativ o lună de zile se va putea crea o imagine de ansamblu asupra rezultatelor tuturor testelor în cazul Hexi Pharma, atât cele analizate în ţară, cât şi în străinătate.

În cauză au fost efectuate deja o serie de acte procedurale precum audieri de persoane, ridicări de acte şi probe, efectuarea unor constatări asupra produselor Hexi Pharma, respectiv a unor teste atât asupra concentraţiei substanţelor active, cât şi teste privind eficacitatea microbiologică, a anunţat, la finalul lunii august, Parchetul General.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara atunci că s-au primit la parchet rezultatele testelor de eficienţă pe unul dintre loturile Hexi Pharma, rezultatele fiind „şi pozitive şi negative”.

CITEŞTE ŞI: Procurorul general Augustin Lazăr, despre DOSARUL REVOLUŢIEI: În zilele următoare se va vedea că sunt progrese

Spynews
Guess Who, prins cu substanțe interzise, în toaletă la Untold! Artistul, implicat într-un nou scandal
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce este, de fapt, certificatul de viață. Fără el nu veți putea lua pensia. Cum trebuie semnat și unde
Capital.ro
Rusia a dat ORDIN de evacuare! Decizia luată acum la granița cu Ucraina
Playtech.ro
ȘOC! Florin Piersic NU mai arată cum îl știai! A ajuns de nerecunoscut ACUM, AVEM imaginile
DailyBusiness
O nouă veste proastă pentru români. Rata inflației a urcat în luna iulie, la 5,42%. Topul scumpirilor și ieftinirilor
Adevarul
Minivacanța de Sfânta Maria Mare în 2024. Câte zile libere au bugetarii anul acesta
Spynews
Meteorologii, anunț de ultimă oră! Cod galben de ploi și vijelii în 16 județe din România. Care sunt zonele vizate / FOTO
Spynews
Costel Biju vrea să ia fetița pe care o are cu amanta de lângă mamă, la 5 ani după ce s-a aflat că are un alt copil. De ce o acuză pe Florentina Ioniță de neglijență
Evz.ro
Doliul a Hollywood. Un actor celebru, găsit mort în pat  
Ego.ro
Imagini incendiare cu concurenta de la Insula Iubirii care i-a furat iubitul celei mai bune prietene FOTO
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
wowbiz.ro
Florin Piersic, apariție șoc! Cum a ajuns să arate? Problemele de sănătate l-au transformat complet
Cancan.ro
Cum arată acum Mariana Bitang? Cu greu o mai recunoști! Timpul nu iartă pe nimeni...
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Urmează o nouă săptămână de foc pentru țara noastră. Meteorologii au emis temperaturi de peste 40 de grade. Care sunt zonele afectate
Capital.ro
Ungaria e paralizată! Pericol la granița cu România. Ungurii sunt pe marginea prăpastiei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
stirilekanald.ro
Breaking news! Cine e, de fapt, bărbatul de 24 de ani care s-a împușcat în cap acasă!
substantial.ro
Mii de locuitori evacuați din nordul Atenei din cauza unui incendiu de proporții
MediaFlux
Drama pensionarilor care au nevoie de adeverințe pentru pensie. Anunț nou de la CNPP
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!