Berbec
Vei fi foarte conștient de dinamica relaţiilor dintre tine și ceilalți, mai ales din momentul în care Soarele intră pe data de 20 martie 2017. Luna în care eşti sărbătorit ar trebui să te prindă conştientizând nevoile unei relaţii de iubire și modalităţile de a le îndeplini.
Te-ai maturizat şi acest lucru se va reflecta în modul în care o să comunici cu partenerii. Rezultatul? Vei trece printr-o perioadă de deschidere, de sinceritate unul faţă de celălalt şi dorinţă de a atinge obiectivele stabilite cu ceva timp în urmă. Colaborarea dintre voi doi vă va aduce succes pe toate planurile. Ai grijă să nu răneşti sentimentele persoanei dragi, chiar dacă nu ai avut această intenţie.
Dacă eşti singur și cauţi pe cineva pe care să te poţi baza la bine şi la rău, astrele prezic faptul că 2017 este cea mai bună oportunitate pentru următorii 12 ani, pentru a găsi pe cineva special. Așa că, pentru o relaţie pe termen lung, nu sta în casă, aşteptând ca cineva să intre pe uşă. Ia tu inţiativa să-l găseşti.
Berbecii aflaţi deja într-o relație, pot lua decizia de a trece la nivelul următor, să-şi ia un angajament mai mare și permanent, în timp ce alţii vor putea găsi idei pentru reconsolidarea relaţiei, prin îndeplinirea unei dorinţe comune, muncind cot la cot.
Taur
Neptun apare în sectorul tău de prietenie, ceea ce ar putea crea confuzie în relaţiile cu prieteni. Atunci când lucrurile par să scape de sub control, va trebui să fii calm şi să rezolvi totul diplomatic. Cel mai bun timp pentru a lega prietenii este între jumătatea lunii februarie şi jumătatea lunii martie, iar apoi din nou în decembrie, când prietenii vor aduce zâmbete și vremuri bune pentru tine.
Amicii te vor surprinde cu unele dezvăluiri, care te vor şoca pe moment. Ei vor lua nişte decizii radicale şi uneori imprudente, care se vor schimba de-a lungul anului. Vei fi lupul moralizator sau vei îi vei susţine? Gândeşte-te foarte bine la consecinţele deciziilor tale şi de ce parte te dai.
Trebuie să înveți cum să fii tolerant cu lucrurile şi sentimentele altor oameni pe care ei le consideră importante, dar pentru tine nu înseamnă nimic.
În timp ce Saturn se află în cea de-a opta casă, partnerul de viaţă, soţul, iubitul s-ar putea să nu se mai simtă la fel de atrăgător poate din cauza modului în care te-ai comportat cu el, sau cu ea în ultima vreme, sau poate din cauza unor circumstanţe apărute în relaţia voastră. Astfel, nu va mai fi la fel de uşor să faceţi sex, dar să sperăm că va fi ceva temporar.
Cât timp Uranus se află în cea de 12-a casă, nativii zodiei ar putea avea o aventură, despre care nu vor să ştie nimeni. Această aventură ar putea fi foarte neobișnuită, într-un fel.
Citeşte şi Horoscop 2017: Ce lecţii învaţă zodiile în anul ce vine
Gemeni
La începutul anului ești înconjurat de dragoste și romantism. Jupiter, Planeta Succesului, va rămâne în cea de-a cincea casă până în octombrie 2017, așa că bucură-te de toată fericirea care vine în calea ta. Trebuie să ai un extinctor prin apropiere, dat fiind că atracțiile sexuale pot fi foarte aprinse şi înflăcărate, atunci când te aştepţi mai puţin.
În cazul tău, ştii prea bine că mintea unei persoane, pe lângă atracţia fizică, este esenţială ca dragostea să dureze. Pregătește-te să străluceşti ca un diamant, pentru că Jupiter intră în zona romantismului, a atracţiei şi a plăcerii chiar din luna ianuarie. Dacă sunteți singur, acest lucru va aduce cea mai bună perioadă pentru a găsi un partener.
în 2017, pot apărea posibile probleme în căsătorie sau într-o altă relație. Va trebui să lucrezi din greu pentru a păstra pacea într-o relație importantă, cum ar fi căsătoria sau o relaţie de afaceri. Te vei simţi foarte împovărat pentru că trebuie să faci compromisuri, să negociezi, să fii răbdător, în scopul de a face ca relaţia să meargă în continuare. Dacă eşti căsătorit, lucrează din greu pentru a face căsătoria mai puternică, rezolvă orice problemă de lungă durată dintre tine și partenerul tău, asta dacă nu vrei să ajungeţi la divorţ. Va lua ceva timp, dar fii perseverent.
Citeşte şi Horoscop 2017: Cum vei evolua în carieră anul viitor, în funcţie de zodie
Rac
Vibrația universală a acestui an, după ce Soarele întră în casa ta chiar din ianuarie, este axată foarte mult pe creșterea securității și întărirea relațiilor apropiate. Problemele familiale sunt întotdeauna o prioritate pentru tine, dar vor fi și mai accentuate în acest an, deoarece Jupiter se află în casa a patra, responsabilă de familie, şi va avea o ședere de peste 9 luni.
De asemenea, astrele arată că mulţi nativi vor aduce îmbunătăţiri caselor în care locuiesc, le reamenajează, le modernizează, se mută într-o proprietate mai mare, sau într-un cartier mai bun. Este posibil să descoperiți că aveți nevoie de mai mult spațiu, datorită extinderii familiei. Poate că dragostea a venit calea ta, iar micile cadouri, gesturi, erau menite să îţi atragă atenţia. Deschide ochii şi fii conştient că nu ţi-ai pierdut sex-appeal-ul.
Contrar aşteptărilor tale, în 2017 vei petrece mai mult timp cu copiii tăi şi vei fi mai ancorat în realitate. Copiii sunt cea mai mare bucurie a vieţii tale în acest moment, drept pentru care nu vrei să pierzi niciun moment din viaţa lor.
De asemenea, îţi vei face timp să te bucuri de familie, de cei dragi şi de prieteni. Spune-le cât de mult îi iubești și nu fii zgârcit cu îmbrățișările și cuvintele de laudă. Oferă-le bunătate, atenţie şi cadouri atunci când nu se aşteaptă, şi vei primi înapoi mai mult decât ți-ai imaginat. De fapt, fericirea lor este recompensa perfectă.
Sursa: Astrologyclub.org