Hidroelectrica intră în insolvenţă

Instanţa a admis cererea de intrare în insolvenţă a companiei Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie ieftină din România. Preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, Remus Vulpescu, a spus marţi că Hidroelectrica este un dezastru de management.
Romania TV
20 iun. 2012, 07:43
Hidroelectrica intră în insolvenţă

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a coborât cu patru trepte ratingul Hidroelectrica, de la „Ba1” la „B2”, după ce compania şi-a cerut insolvenţa, şi a atribuit perspectivă negativă, avertizând că ar putea urma o nouă retrogradare, informează MEDIAFAX.

Creşterea riscului de neplată în urma cererii de intrare în insolvenţă „ar putea accelera maturităţile datoriilor dincolo de capacitatea companiei de a-şi respecta obligaţiile şi ar putea reprezenta un obstacol semnificativ pentru eventuale încercări de a atrage noi finanţări”, avertizează agenţia.

Solicitarea de intrare în insolvenţă generează incertitudini în privinţa capacităţii şi flexibilităţii financiare a Hidroelectrica în privinţa onorării serviciului datoriei şi datoriilor scadente în perioada procesului de insolvenţă, astfel că ratingul companiei a primit perspectivă negativă şi rămâne sub evaluare pentru potenţiale noi retrogradări.

Evaluarea se va concentra pe rezultatul şi consecinţele deciziei Tribunalului Bucureşti privind cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica, dar şi pe acordarea, sau nu, de către Guvern, a unui sprijin financiar pentru a se asigura că societatea va continua să-şi onoreze obligaţiile, se spune în comunicat.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a introdus la finele săptămânii trecute o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, iar instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru miercuri, 20 iunie.

Şeful CA al companiei, Remus Vulpescu, justifică cererea de intrare în insolvenţă prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care devin bogate până la finalul lunii iulie. Au parte de măriri de salariu și câștiguri neașteptate
Capital.ro
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24 de ore
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
A nins ca în luna decembrie în unele stațiuni
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
O mare companie din România concediază. Sunt probleme uriașe
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Noi TESTE pentru șoferii din România. Ce analize sunt obligați să facă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Un bărbat atacat de urs în Sântioana, județul Bistrița-Năsăud
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!