Fermierii care cedează exploataţia agricolă pot primi 1.500 euro pe an, până în decembrie 2020

Fermierii care doresc să își cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare-cumpărare pot încasa o primă de până la 1.500 euro/an care va fi plătită până în decembrie 2020, conform unei submăsuri din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 deschisă, joi, se arată într-un comunicat de presă al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Filip Stan
15 dec. 2016, 15:41
Fermierii care cedează exploataţia agricolă pot primi 1.500 euro pe an, până în decembrie 2020

„În perioada 15 decembrie 2016 — 15 mai 2017 va fi deschisă prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submăsura (sM) 6.5 ‘Schema pentru micii fermieri’ din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 (PNDR 2020).

Beneficiarii direcți ai acestei submăsuri sunt fermierii care au aplicat cel puțin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, și care doresc să cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare — cumpărare. Aceștia sunt eligibili pentru a încasa o primă de până la 1.500 euro/an, care va fi plătită până în decembrie 2020″, se arată în document.

Potrivit acestuia, valoarea primei anuale ce le revine beneficiarilor sM 6.5 este mai mare cu 20% față de suma primită în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri. La prima anuală se vor adăuga sumele primite din arendă sau în urma vânzării exploatației.

Totodată, prin această submăsură sunt sprijinite activ eforturile fermierilor care doresc să-și mărească exploatația agricolă.

„Accesarea submăsurii și succesul implementării presupune existența unei relații contractuale între doi fermieri. Astfel, deși sunt plătiți cei care cedează exploatația, criteriile de selecție au în vedere și pe cei care preiau exploatațiile, fiind prioritizate acele transferuri de teren agricol care au ca efect, pe lângă mărirea suprafeței exploatate, și comasarea terenurilor agricole.

Sprijinul oferit este o oportunitate pentru dezvoltarea unor exploatații mai puternice care să beneficieze de fonduri europene pentru investiții. Alocarea disponibilă aferentă primei sesiuni de depunere de proiecte pentru submăsura 6.5 este de 112,33 milioane de euro”, informează AFIR.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină ca să consumi mai puțin combustibil
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Rusia a făcut anunțul ferm! Ucraina nu mai are de ales
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri