Brogan Gillard (26 de ani), Paige Cunningham (22 de ani) și Shannon Jones (20 de ani) l-au invitat pe fotbalist la casa uneia dintre ele. Bărbatul s-a îmbătat, și-a pierdut conștiența, iar acela a fost momentul în care Brogan, Paige și Shannon au profitat de el. L-au supus la perversiuni sexuale, i-au tuns părul și chiar i-au provocat răni în anumite părți ale corpului, iar în tot acest timp, ele filmau, dansau și se distrau, potrivit Metro.co.uk.
Scandal SEXUAL. Perversiuni INCREDIBILE cu un campion mondial la înot VIDEO
Cele trei femei au pledat vinovate la acuzația de abuz sexual în fața Judecătoriei din Preston, însă s-au declarat nevinovate la acuzațiile de penetrare și vătămare corporală. Ele își vor primi sentințele luna viitoare, ianuarie 2017.