Liviu Dragnea, despre posibila sa nominalizare ca premier din partea PSD – ALDE: Nu voi promova un conflict INUTIL

Liviu Dragnea a vorbit joi seară, într-o conferinţă de presă, despre posbilitatea ca PSD, în alianţă cu ALDE, să-l nominalizeze chiar pe el pentru funcţia de prim ministru al României, cele două formaţiuni având numărul necesar de mandate, potrivit BEC, pentru a forma majoritate simplă în noul Legislativ. Preşedintele social-democraţilor a dat de înţeles că nu el va fi propunerea pentru şeful Executivului, spunând că nu intenţionează să "promoveze un conflict inutil", în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis a spus deja răspicat că nu va acorda mandat unei persoane care are probleme cu legea.
Romania TV
15 dec. 2016, 18:58
Liviu Dragnea, despre posibila sa nominalizare ca premier din partea PSD - ALDE: Nu voi promova un conflict INUTIL

Liviu Dragnea a declarat că PSD şi ALDE vor avea o propunere de premier care „din punct de vedere matematic şi politic să nu poată fi refuzată”. „Eu sunt un om responsabil, nu am de gând să promovez un conflict inutil. Vom merge la Cotroceni cu o propunere care să poată fi acceptată şi care din punct de vedere matematic şi politic să nu poată fi refuzată. Sper ca preşedintele să respecte regulile democraţiei. Eu nu am de gând să încalc nicio lege, PSD nu are de gând să încalce nicio lege. Voi face o propunere care să repecte legea şi care să nu se încalce nicio prevedere constituţională„, a spus Liviu Dragnea într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

Liderul social-democrat a declarat că a discutat deja cu partenerii din ALDE şi că cele două formaţiuni vor merge împreună la guvernare şi vor forma majoritate în Parlament, chiar dacă în ultimele zile în spaţiul public s-a vehiculat o posibilă reorientare a formaţiunii conduse de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin către partidele de dreapta care au rămas în opoziţie. „Am stabilit cu Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin că înainte de a merge la Cotroceni vom discuta împreună şi nu va fi făcută propunerea fără ca ALDE să fie de acord”, a punctat Dragnea, adăugând că există posbilitatea ca propunerea de premier a PSD să fie validată şi de Comitetul Executiv al partidului.

Dragnea a subliniat că PSD şi ALDE au o singură persoană în vedere pentru a fi propusă preşedintelui Iohannis şi că şeful statului va fi prima persoană care va afla numele acesteia, la consultările de la Cotroceni: „Nu voi face această propunere având în vedere un avataj pentru mine, pentru Iohannis sau pentru PSD. Va fi o propunere în avantajul acestei ţări şi va fi făcută prima dată la consultări. Eu cred, sper, că toţi cei care au pierdut şi preşedintele Iohannis au posibilitatea în această săptămână să se obişnuiască cu ideea şi să înţeleagă că, dincolo de supărări, frustrări, dezamăgiri, este un vot care trebuie să fie respectat. Asta este regula democraţiei”.

În PSD se lucrează deja la primele hotărâri de Guvern

Liviu Dragnea a precizat că programul de guvernare promovat de PSD în timpul campaniei electorale a fost elaborat de „zeci de oameni” şi că unii dintre ei vor face parte şi din viitorul Guvern. Totodată, liderul social-democrat a mai spus că echipa sa lucrează deja la actele normative care au nevoie să fie adoptate urgent de viitorul guvern, chiar dacă până la învestirea acestuia mai sunt de parcurs câteva etape constituţionale: „Am lucrat şi lucrez şi acum cu colegii la bugetele pentru fiecare minister, pentru fiecare instituţie, conform sumelor alocate la fiecare capitol bugetar. Se lucrează pentru redactarea actelor normative necesare pentru a implementa măsurile prevăzute în program. Se lucrează inclusiv la redactarea Hotărârilor de Guvern şi a ordinelor de miniştri necesare pentru o implementare rapidă. Discutăm despre membrii Guvernului abia după ce, sper, preşedintele Ioannis dă mandat propunerii noastre. Sper că nu va refuza propunerea. Nu va avea niciun motiv constituţional să refuze această propunere. Sunt oameni care au lucrat cu mine la programul de guvernare prezentat în campanie. Au lucrat zeci de oameni la programul de guvernare, dar nu oricine ajunge şi într-un fotoliu ministerial”.

PSD și ALDE au 250 de mandate. „Azi am avut o primă întâlnire, alianța de guvernare este PSD+ALDE”

PSD și ALDE au 250 de mandate, deci 54% din numărul total de mandate – suficient pentru realizarea unei majorități parlamentare -, iar joi a avut loc o primă întâlnire între liderii celor două formațiuni, pe marginea programului de guvernare, a declarat președintele social-democraților, Liviu Dragnea.

„Astăzi Biroul Electoral Central a stabilit repartizarea mandatelor de deputați și senatori pentru fiecare formațiune care a intrat în Parlament. PSD va avea în total 221 de mandate, ceea ce reprezintă 47,5%. Am auzit vorbindu-se despre două condiții: o condiție matematică și o condiție politică pentru realizarea unei majorități parlamentare. Din punct de vedere matematic, PSD împreună cu ALDE au un număr suficient de mare pentru a deține majoritatea în ambele Camere și în Camere reunite. Practic, PSD și ALDE au 250 de mandate — 54% din numărul total—, deci condiția matematică e îndeplinită”, a precizat Dragnea, într-o conferință de presă, la sediul PSD din Băneasa.

În ceea ce privește a doua condiție – cea politică -, președintele PSD a subliniat că ea a fost îndeplinită de români, duminică, la vot. „Cine nu are de gând să respecte votul de duminică înseamnă că nu respectă democrația și nu respectă suveranitatea acestui popor”, a subliniat el.

Președintele PSD a precizat că întâlnirea cu ALDE s-a referit la programul de guvernare. „Am avut astăzi prima întâlnire cu colegii de la ALDE. (…) Am avut o discuție aproape finală pe marginea programului de guvernare. Urmează ca mâine și poimâine colegi din ambele partide să lucreze la compatibilizarea programelor de guvernare. Din fericire, nu sunt diferențe foarte mari. Am discutat bineînțeles astăzi și despre toate zvonurile apărute intens în ultimele zile, foarte intens astăzi. Nu știu dacă sunt presiuni asupra dlui Călin Popescu-Tăriceanu, dacă au fost, sunt absolut convins că va spune cât de curând. Dar, din punctul nostru de vedere, așa cum și noi și ALDE am spus în campania electorală, și cetățenii au votat în cunoștință de cauză, alianța de guvernare este PSD plus ALDE, nu există nicio ezitare din partea noastră și a celor de la ALDE. (…) Categoric vom semna un protocol, este firesc să se întâmple aceasta”, a spus președintele PSD.

Întrebat dacă Tăriceanu va rămâne preşedintele Senatului, Dragnea a răspuns: „Dacă va dori, noi îl susţinem în continuare. Credem că este o soluţie foarte bună. A fost un preşedinte al Senatului foarte bun şi credem că este firesc. Şi cred că va dori în continuare”.

Întrebat cine va fi preşedintele Camerei, Dragnea a spus: „Va fi de la PSD”.

Întrebat dacă va fi Florin Iordache, actualul preşedinte al Camerei, Dragnea a reiterat acelaşi răspuns: „Va fi de la PSD”.

Posibilă colaborare cu UDMR

”Nu am avut până acum o discuţie cu UDMR, dar e posibil să ne vedem săptămâna viitoare să discutăm despre o colaborare parlamentară”, a precizat Dragnea.

Preşedintele PSD a evitat să dea alte detalii despre ce înseamnă colaborarea parlamentară cu UDMR. ”Dacă vom avea o întâlnire despre o posibilă colaborare parlamentară, o să pot discuta abia după această întâlnire. Eu nu fac greşeala să spun public, să spun la conferinţe de presă cum văd eu o colaborare. Dacă ne vom întâlni vom discuta în mod serios despre asta, despre o colaborare parlamentară”, a argumentat social-democratul.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cum se bea, de fapt, apa. Este o greșeală uriașă pe care o facem toți. Prea puțini români știu cum se realizează o hidratare corectă
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Salvamont Prahova avertizează asupra riscului de avalanșe la altitudini mari
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni