”Suntem în continuare în curs de intervenție ca urmare a incidentului de la închisoarea din Birmingham”, a declarat într-un comunicat Jerry Petherick, responsabilul întreprinderii G4S, care se ocupă de problemele privind detenția.
Revolta a izbucnit la scurt timp după ora 9,00 GMT, cuprinzând la început două aripi ale clădirii, după care ea s-a extins la alte două, se precizează în comunicat. ”Nici un angajat nu a fost rănit”, a subliniat sindicatul Asociației polițiștilor din închisori (POA), precizând că în tulburări sunt implicați circa 300 de deținuți.
S-ar părea că cifra este totuși mai mare, a declarat pentru AFP o sursă penitenciară. Media britanice au relatat că există cel puțin un deținut ”grav rănit” și că unii dintre deținuți au distrus și au incendiat celule.
La fața locului au fost trimise forțe de ordine și un elicopter survola spațiul aerian al închisorii după-amiază, potrivit imaginilor transmise de media britanice. Cele patru aripi ale clădirii cuprinse de revoltă au fost izolate de restul închisorii, unde se află închiși 1.450 de deținuți.
Revolta are loc după o serie de alte incidente în închisorile britanice în ultimele săptămâni. La jumătatea lui noiembrie, circa zece mii de membri ai personalului penitenciar și-au întrerupt activitatea pentru a protesta față de starea de ”decadență” ce domnește, în opinia lor, în închisorile din Regatul Unit.
Potrivit unor cifre oficiale, numărul deținuților din regat era la începutul lui noiembrie de circa 85.000.