MOTIVUL pentru care răcim mai des iarna

Numărul crescut de cazuri de răceală în sezonul rece nu a fost niciodată confirmat ştiinţific printr-o explicaţie. În credinţa populară există însă acest mit potrivit căruia iarna ar fi sezonul de vârf pentru problemele respiratorii.
Iulian Tudor
19 dec. 2016, 09:50
MOTIVUL pentru care răcim mai des iarna

Noi cercetări de laborator scot la iveală rezultate care par să confirme ipoteza potrivit căruia iarna ar fi sezonul în care răcim cel mai des, scrie CSID. Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Yale, reducerea temperaturii corporale din sezonul rece ar fi de vină pentru pătrunderea cu uşurinţă şi dezvoltarea rapidă a rinovirusurilor în organism.

Însă motivul pentru care rinovirusurile se comportă la temperaturi mici exact invers, adică în sensul că se dezvoltă în loc să stagneze, nu este pe deplin înţeles în prezent de către savanţi.

Observaţiile acestui studiu au fost publicate în revista curentă Proceedings of the National Academy of Sciences.

În cadrul cercetării, experţii au folosit celule animale incubate în condiţii climaterice diferite. Un set de celule a fost expus unei temperaturi de 37 de grade, pentru a simula temeperatura din plămâni, iar celelalte celule au fost incubate la o temperatură de 33 de grade, pentru a crea climatul termic asemănător cu cel de la nivelul nasului.

Apoi a fost monitorizat ritmul de dezvoltare a celulelor în acel mediu, precum şi modul în care au reacţionat atunci când au fost expuse intenţionat la virusuri.

Concluziile studiului arată că, cu cât temperaturile sunt mai scăzute, cu atât creşte riscul ca rinovirusurile să se dezvolte într-un ritm alert, apărând simptome de răceală precum nas înfundat, strănut, tuse sau dureri de cap.

Citeşte şi Obiceiuri la care trebuie să renunţi iarna, ca să nu te îmbolnăveşti

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Bancnotele româneşti din 1999 care se vând acum cu zeci de mii de lei. Verifică seria şi vezi dacă ai o mică avere în casă!
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbare radicală a vremii. E vizat și Bucureștiul. Alerte noi de la ANM
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai