Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului; Sf. Sfințit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei
Greco-catolice
Sf. ep. m. Ignațiu Teoforul
Romano-catolice
Sf. Zeferin, pp. m.
Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 decembrie.
Este unul dintre părinții apostolici care au primit învățătura de credință direct de la apostoli. A fost numit de creștini „Teoforul” (purtătorul de Dumnezeu) pentru marea sa dragoste de Dumnezeu, purtându-L în inima sa.
Tradiția spune că Sfântul Ignatie a fost copilul pe care, chemându-l Iisus Hristos l-a pus în fața ucenicilor, spunându-le în ce mod poate omul să intre în împărăția lui Dumnezeu: cu nevinovăția și smerenia pruncilor.
A trăit în vremea împăratului roman Traian (98-117) și a fost hirotonit episcop al cetății Antiohia din Siria. A fost închis pentru faptul că a refuzat să jertfească zeilor și condamnat să fie dus la Roma și aruncat la fiare, în circ, în fața poporului. A primit cu bucurie această sentință, socotind că se jertfește pentru Hristos.
În drum spre Roma, Sfântul Ignatie a trimis scrisori către bisericile din cetățile pe lângă care a trecut. Una dintre epistole a fost trimisă către prietenii din Roma pe care îi ruga să nu intervină la autorități, ca să îi fie schimbată sentința. A primit moarte martirică la 20 decembrie 107, sfâșiat de fiare în circul de la Roma (sursa: vol. „Viețile Sfinților”).