Leon Dănăilă, în prima zi de senator: Eu sunt un tânăr politician, când operez n-am emoţii, dar aici am

Neurochirurgul Leon Dănăilă, în vârstă de 83 de ani, a venit marţi pentru prima oară la Senat în calitate de parlamentar pentru formalităţile de preluare a mandatului şi s-a autodefinit ca un ”tânăr politician” cu emoţii.
Filip Stan
20 dec. 2016, 09:40
Leon Dănăilă, în prima zi de senator: Eu sunt un tânăr politician, când operez n-am emoţii, dar aici am

”Am puţin, da, e prima dată”, a răspuns Dănăilă, întrebat dacă are emoţii.

”Eu sunt un tânăr politician, nu un politician tânăr. Şi, fiind pentru prima dată, sunt intrat în politică de o lună de zile aproximativ. Eu sunt chirurg, n-am emoţii la operaţii foarte grele, dar aici am un pic de emoţie drept să vă spun”, a adăugat el.

Dănăilă s-a declarat impresionat de ”sala minunată” a Senatului, despre care a spus că este frumoasă, bine amenajată, curată şi bine întreţinută. ”Cred că e foarte greu de întreţinut o asemenea sală, necesită eforturi deosebite, dar merită”, a exclamat el, transmite News.ro.

Deoarece este decanul de vârstă al senatorilor, Leon Dănăilă va conduce prima şedinţă a Camerei superioare a Parlamentului. S-a declarat onorat de acest lucru, dar a recunoscut că nu ştie nimic despre proceduri parlamentare. ”E o mare onoare pentru mine şi o obligaţie pentr a nu dezamăgi alegătorii. O să mă instruiască, nu ştiu nimic din ce trebuie să fac, aşa că puţină răbdare să aveţi”, a mai spus el.

Neurochirurgul Leon Dănăilă, în vârstă de 83 de ani, a fost ales senator de Bucureşti pe listele PNL la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Moneda din 2003 care îţi aduce bani după Paşte. Este românească şi sigur o aveai şi tu în buzunar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte