Potrivit purtătorului de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Georgiana Gherman, Adrian Năstase va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova.
CITEŞTE ŞI Fostul premier va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova
Decizia completului de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă şi urmează să fie pusă în executare. Magistraţii au admis în parte recursurile făcute de Adrian Năstase şi de ceilalţi inculpaţi din dosarul „Trofeul calităţii”.
Astfel, instanţa a casat senţina din ianuarie prin care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi, în rejudecare, a schimbat încadrarea juridică a faptei de care este acuzat. Pentru noua infracţiune reţinută în cazul lui Năstase, judecătorii au hotărât ca fostul premier să fie condamnat tot la doi ani de închisoare cu executare.