Ministerul Transporturilor vrea să descongestioneze traficul pe DN1 și ar putea experimenta transportarea autoturismelor, pe cale ferată, pe ruta București – Brașov.
Conform proiectului, mașinile sunt amplasate în vagoane speciale, iar, pe toată durata călătoriei, șoferii se pot relaxa în vagoanele pentru călători.
Astfel, blocajele de pe Valea Prahovei, de pe DN1, pot fi evitate dacă Ministerul Transporturilor reușește să implementeze proiectul de transport multimodal de logistică feroviară.
„După cum cunoaşteţi, la nivel european se pune accent pe transportul multimodal, acesta fiind văzut ca o soluţie sustenabilă, prietenoasă cu mediul şi eficientă din punct de vedere al resurselor. În acest context Ministerul Transporturilor sprijină dezvoltarea transportului multimodal în România, inclusiv prin dezvoltarea serviciilor de tip RO – LA (Rollende Landstrassen/şosea rulantă). În ceea ce priveşte proiectul de logistică feroviară prin care autoturismele să tranziteze mai rapid şi mai economic lanţul Carpatic, se află în analiză la nivelul Ministerului Transporturilor, inclusiv rute, perioadă de implementare şi costuri”, au precizat oficialii din cadrul Ministerului Transporturilor.
În prezent, cel mai rapid tren de persoane parcurge distanţa Braşov – Bucureşti în 2 ore şi 20 de minute. Trenul pleacă din gara Braşov la ora 9 şi 44 minute şi ajunge în Capitală la ora 12 şi 10 minute, scrie Libertatea.
Pentru încărcarea şi descărcarea maşinilor CFR SA trebuie să organizeze o licitaţie privind construcţia unor rampe în Braşov şi Bucureşti.