Titus Corlăţean: Lui Traian Băsescu îi e teamă că voi fi numărul doi în stat

Preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului, Titus Corlăţean, respinge afirmaţiile lui Traian Băsescu că ar bloca ratificarea unor acorduri cu Siria. Corlăţean crede că preşedintelui îi este teamă că el va deveni şeful Senatului. În replică, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, spune că justificările senatorului sunt puerile.
Romania TV
16 nov. 2011, 14:50
Titus Corlăţean: Lui Traian Băsescu îi e teamă că voi fi numărul doi în stat

Corlăţean a respins „ferm” declaraţiile făcute de Traian Băsescu despre blocarea, la Comisia de Politică Externă a Senatului, a ratificării unor acorduri dintre România şi Siria, inclusiv unul de extrădare, care ar fi aplicabil în cazul lui Omar Hayssam.

Potrivit Mediafax, Corlăţean a spus că afirmaţiile lui Băsescu sunt „minciuni şi manipulări”.

El a opinat că motivul pentru care Traian Băsescu a făcut acele declaraţii sunt legate de o teamă a acestuia că senatorul PSD ar putea deveni preşedintele Senatului şi ar ocupa, astfel, a doua funcţie în stat.

„Traian Băsescu este deranjat de posibilitatea, de riscul de a pierde un preşedinte al Senatului care îi este obedient, care ascultă instrucţiuni. Resuscitarea acestui subiect după câteva luni nu este o coincidenţă”, a spus Corlăţean.

Întrebat dacă lui Traian Băsescu îi este teamă de el, Corlăţean a răspuns: „Da, îi este teamă, şi are şi motive, că numărul doi în stat va fi o persoană care nu se îndoaie, nu se înclină”.

Senatorul PSD a explicat că la Comisia de Politică Externă au fost dezbătute, în două şedinţe, în mai şi iunie 2010, patru acorduri dintre Siria şi România, dintre care unul de extrădare.

Potrivit lui Corlăţean, atât senatorii de la putere, cât şi cei din opoziţie, au căzut de acord că nu se impune începerea procedurilor de ratificare, în condiţiile în care comunitatea internaţională a condamnat „regimul criminal” de la Damasc, impunând inclusiv sancţiuni.

Senatorul PSD a arătat că în septembrie comisia a trimis scrisori premierului Emil Boc şi ministrului de Externe, Theodor Baconschi, solicitând puncte de vedere oficiale cu privire la oportunitatea ratificării celor patru acorduri.

Corlăţean a spus că a făcut acele solicitări pentru ca Guvernul să îşi asume responsabilitatea unui eventual risc al supunerii României în situaţia de a încălca poziţia comunităţii internaţionale cu privire la Siria.

Senatorul PSD a mai afirmat că, pentru cazul Hayssam, există o convenţie de asistenţă juridică, înclusiv penală, între cele două state, convenţie semnată în 1978 şi aflată încă în vigoare.

Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, că aducerea lui Omar Hayssam în România nu este posibilă din cauza blocării la Comisia de politică externă din Senat a acordului de extrădare cu Siria, apreciind că ceea ce face Titus Corlăţean e un blocaj politic mai rău decât „corupţia lui Sorin Apostu”.

Valeriu Turcan: Titus Corlăţean se descalifică profesional

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, a declarat, miercuri, că justificările senatorului Titus Corlăţean sunt puerile şi că, prin atitudinea sa, senatorul PSD acţionează ca un protector al unei persoane condamnate pentru răpirea de cetăţeni români, transmite Mediafax.

„Justificările domnului Corlăţean sunt puerile şi îl descalifică profesional. Nu am auzit pe undeva că Uniunea Europeană nu ar dori ca infractorii să fie extrădaţi. Dimpotrivă, Uniunea Europeană susţine aplicarea legii. E tragic că domnul Corlăţean nu a descoperit încă acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan.

El susţine că tergiversarea, de către Titus Corlăţean, a acordului de extrădare cu Siria, echivalează cu „un act de subminare a aplicării legii”.

„Realitatea crudă este că prin atitudinea sa, de tergiversare a acordului de extrădare, domnul Corlăţean acţionează ca un protector al unei persoane condamnate pentru răpirea de cetăţeni români”, a conchis Turcan.

 

 

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”