Proprietarul mașinii împodobite precum sania lui Moș Crăciun a laut amendă după ce s-a plimbat aproape zilnic prin centrul Aradului.
Tânărul care a dorit să le ofere bucurie copiilor în preajma Crăciunului a fost sancționat de către polițiști. Beni, așa cum îi spun apropiații, a dorit să schimbe puțin atmosfera în oraș și se plimba cu mașina decorată cu sute de beculețe îmbrăcat în Moș Crăciun.
Un echipaj al poliției rutiere a pornit însă în urmărirea ”saniei” conduse de Moș Crăciun, pe care l-au oprit la Podgoria pentru a-l amenda pentru că sistemul său de iluminat nu este unul omologat.
”Polițiștii m-au filmat și m-au amendat cu 750 de lei. Au spus că nu suntem în Laponia, iar nici eu nu sunt Moș Crăciun. Culmea e că am făcut asta doar pentru a oferi bucurie celor mici”, a povestit arădeanul.
Astfel, Moș Crăciun a fost amendat cu 750 de lei după ce a plătit peste 4.000 de lei pentru a decora cu LED-uri bătrâna sa mașină, care a împlinit 41 de ani și a muncit patru zile pentru a instala cei 74 de metri liniari de cabluri cu luminițe.
Tânărul urmează să plătească amenda din donațiile celor care au apreciat gestul lor, acesta mulțumindu-le printr-o postare pe Facebook celor care l-au susținut.