Un înalt oficial din Siberia, acuzată pentru moartea a 77 de ruşi care au băut ulei de baie cu metanol

Autorităţile ruse au anunţat marţi că au lansat o anchetă penală vizând un înalt oficial regional din Siberia, după ce cel puţin 77 de oameni au murit în urma consumului de ulei de baie cu metanol, relatează Reuters.
Filip Stan
27 dec. 2016, 14:15
Un înalt oficial din Siberia, acuzată pentru moartea a 77 de ruşi care au băut ulei de baie cu metanol

Viceministrul pentru teren din Guvernul regional Irkuţk, Ievghenia Nefedova, a fost inculpată pentru neglijenţă în acest dosar.

În noiembrie, cu o lună înainte de incident, ea ar fi primit dovezi că un teren al statului este folosit ilegal pentru vânzarea ilegală de alcool, au afirmat anchetatorii.

„Avea toate prerogativele şi justificarea necesare pentru a cere instanţei să anuleze contractul (de închiriere – n.r.) (…). Însă Nefedova nu a făcut decât să dea o amendă”, se arată într-un comunicat.

Autorităţile au reţinut până acum 23 de persoane, iar preşedintele Vladimir Putin a cerut înăsprirea controalelor privind producţia şi vânzarea de băuturi, medicamente, parfumuri şi alte lichide care conţin alcool în cantităţi importante.

Majoritatea victimelor au între 35 şi 50 de ani.

Potrivit news.ro, un supravieţuitor de 33 de ani a povestit că a băut numai o cantitate mică de ulei de baie, dar a doua zi şi-a pierdut vederea.

Poliţia a descoperit anterior atelierul ilegal unde era produs uleiul de baie şi i-a arestat pe proprietari.

Potrivit autorităţilor, pe eticheta uleiului scrie că nu trebuie băut, deoarece conţine metanol, o substanţă toxică folosită cu antigel. Unii beau, însă, metanol deoarece este ieftin.

Potrivit Siberian Times, otrăvirea în masă „este cel mai grav astfel de caz din istoria modernă a Rusiei”.

Preţul vodcăi vândute legal în Rusia a crescut foarte mult în ultima perioadă, astfel că milioane de ruşi săraci apelează la produse contrafăcute.

DailyBusiness
Carburanții explodează la pompă. Petrom lovește cu a cincea scumpire în luna octombrie
Spynews
Simona de la Insula Iubriii, mesaj tranșant pentru ispita Anamaria. Consideră ca ar fi fost interesată de Claudiu și după terminarea competiției: “Nu sunt pansamentul nimănui”
Bzi.ro
El o face pe Alexia Eram fericită acum! Cine este tânărul chipeș cu care se afișează fiica Andreei Esca
Fanatik.ro
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. ANAF te verifică și te pune la plată
Playtech.ro
FOTO Soția lui Petre Roman, DESFIGURATĂ de operațiile estetice! Silvia Chifiriuc a ajuns de nerecunoscut!
DailyBusiness
Ofertele Digi RCS-RDS vor să cucerească clienții din România!
Adevarul
Omenirea atinge limita superioară a speranței de viață, conform unui nou studiu. Cel mai bătrân om are 116 ani
wowbiz.ro
Andreea Raicu, primele declarații despre nuntă! Vedeta a uimit pe toată lumea vorbind despre fericitul eveniment
Spynews
Horoscop duminică, 13 octombrie 2024: Fecioarele vor cheltui mai mulți bani
Spynews
Xtra Night Show. Își dorește Raluca Moianu să se întoarcă în televiziune? Cu ce se ocupă fosta prezentatoare în prezent
Evz.ro
Vestea momentului despre autostrada Buzău-Focșani. Cum arată lucrările. Foto
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare interzisă cu un bărbat de 61 de ani
kanald.ro
„A venit direct unul prin spate şi mi-a dat cu ciocanul în cap” El este Valentin, tânărul bătut și lăsat inconștient de un grup de opt individizi într-un cartier din București. De la ce ar fi pornit conflictul
Cancan.ro
EL o face pe Alexia Eram să radieze de fericire, după despărțirea de Mario Fresh! I-am SURPRINS împreună!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligatoriu pentru șoferii cu mașini mai vechi. Ce trebuie să înlocuiască proprietarii
StirileBZI
Carnea de porc se scumpește! Cât va ajunge să coste de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Ce este "blestemul" veșmintelor Sfintei Parascheva. Ce să faci pentru a nu atrage ghinionul
substantial.ro
Taiwan condamnă exercițiile militare ale Chinei ca fiind „o provocare nerezonabilă”
MediaFlux
ESTE VESTEA ZILEI! Românii primesc pensie ȘI MAI MARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai veche biserică creștină cunoscută: unde a fost descoperită