Premierul japonez a promis că ţara sa nu va mai purta niciodată un război

Premierul japonez Shinzo Abe a făcut, marţi, o vizită simbolică la Pearl Harbor, împreună cu preşedintele Barack Obama, pentru a comemora victimelor atacului Japoniei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Într-un discurs rostit la monumentul ridicat în memoria celor care au fost ucişi, el a promis că ţara sa nu va mai purta războaie niciodată, relatează Reuters.
Iulian Tudor
28 dec. 2016, 07:30
Premierul japonez a promis că ţara sa nu va mai purta niciodată un război

Vizita, care a avut loc cu numai câteva săptămâni înainte de învestirea în funcţie a preşedintelui-ales Donal Trump, a avut ca scop să demonstreze forţa alianţei americano-japoneze, pe fondul temerilor că Trump ar putea crea o relaţie mai complicată cu Tokyo, potrivit news.ro.

„Transmit condoleanţele mele sincere şi veşnice pentru sufletele celor care şi-au pierdut vieţile aici, precum şi pentru sufletele tuturor femeilor şi bărbaţilor curajoşi ale căror vieţi au fost răpite de un război care a început chiar aici”, a spus Abe.

“Nu trebuie să repetăm ororile războiului. Acesta este un jurământ solemn pe care noi, poporul Japoniei, l-am făcut”, a subliniat el.

Forţele japoneze au atacat Pearl Harbor cu avioane cu torpile, bombardiere şi avioane de luptă în dimineaţa zilei de 7 decembrie 1941. Armata japoneză a vizat flota americană ancorată la bază, în speranţa de a distruge puterea americană din Pacific.

Peste 2.400 de oameni au fost uciş şi aproape 1.300 au fost răniţi. În urma acestuia, Statele Unite s-au implicat în cel de-al Doilea Război Mondial.

Abe nu şi-a cerut scuze pentru atac, un pas care i-ar fi nemulţumit pe susţinătorii săi conservatori, dintre care mulţi susţin că sancţiunile economice americane au obligat Japonia să lanseze ostilităţile.

“Vizita la Pearl Harbour a fost menită să consoleze sufletele celor morţi în război, nu pentru scuze”, a explicat şeful de cabinet al lui Abe, Yoshihide Suga, într-o conferinţă de presă organizată la Tokyo. El a adăugat că vizita a arătat că aliaţii pot contribui la pace şi prosperitate.

Obama, care în vară a devenit primul preşedinte american care a vizitat Hiroshima, unde SUA au lansat bomba atomică în 1945, a descris vizita lui Abe drept “un gest istoric”, ce a amintit că “până şi cele mai profunde răni de război pot face loc prieteniei şi păcii de durată”.

“Aici ne amintim că, chiar şi atunci când ura este cea mai puternică, chiar şi când instinctele primare sunt cele mai puternice, trebuie să rezistăm tendinţei de a ne închide în noi. Trebuie să rezistăm tendinţei de a-i demoniza pe cei care sunt diferiţi”, a insistat liderul de la Casa Albă.

Abe a devenit primul premier japonez care a vizitat monumentul construit peste epava vasului scufundat USS Arizona. Alţi trei lideri de la Tokyo, inclusiv bunicul său, au făcut opriri discrete la Pearl Harbor în anii ’50.

Cei doi lideri au stat solemni în faţa zidului pe care sunt trecute numele celor care au murit în atacul din 1941, au depus jerbe la monument şi au ţinut un moment de reculegere. Apoi, ei au aruncat petale de flori în apă.

După discursurile scurte, cei doi lideri au salutat, iar Abe chiar a îmbrăţişat veteranii americani care au supravieţuit atacului.

Japonia speră să arate lumii că alianţa sa cu Statele Unite este puternică, pe fondul temerilor legate de extinderea capacităţii militare chineze.

În cursul unei întâlniri organizate înainte de ceremonia de la Pearl Harbor, Abe şi Obama au fost de acord să monitorizeze cu atenţie manevrele făcute de portavionul chinez observat recent într-un exerciţiu de rutină în vestul Pacificului, pentru prima dată.

Agenţia de presă japoneză Kyodo a precizat că cei doi lideri au convenit şi să consolideze alianţa SUA-Japonia.

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Gemenele Timofte anunță horoscopul pentru 2025. Ce ne rezervă anul în funcție de cifra destinului
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Zelenski acuză Rusia de crimă internațională și solicită noi sisteme de apărare aeriană
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni