Cu câteva ore înainte de a încerca să se sinucidă, Adrian Năstase şi-a sunat mai mulţi colegi pentru a-şi lăsa lucrurile în ordine. Dezvăluirea a fost făcută în direct la România TV de Ecaterina Adronescu.
„M-au sunat, dar eram la Universitate şi nu am putut să-i răspund. După-amiază l-am sunat înapoi, dar avea telefonul închis (…) De multe ori vorbeam la telefon. Ne conversam la telefon când puteam, dar acum îmi pare foarte rău că nu am putut să comunic cu Domnia Sa„, a declarat Andronescu.
Ea a spus că mai mulţi colegi de la PSD au reuşit să stea de vorbă cu fostul prim-ministru. „Fără să fie extrem de direct, le-a spus lucruri pe care ar trebui să le ştie: ‘Uite, trebuie să ştii asta, trebuie să ştii şi asta’. Acum, rejudecând lucrurile, au cu totul altă valoare”, a spus Ecaterina Andronescu.
De asemenea, Năstase le-a adus aminte colegilor, marţi, într-o şedinţă la partid, că urmează să fie pronunţată sentinţa în dosarul său. „Cred că luase hotărârea mai demult. Luase deja hotărârea”, a dedus senatoarea PSD.
„Cred că nu a vrut să îndure umilinţa de a fi fost scos din casă precum cei care sunt duşi la arest, după cum vedem la televizor”, a explicat Andronescu motivele care l-au împins pe Năstase la sinucidere. Pe de altă parte, ea a arătat că Năstase nu obişnuia să se plângă de problemele pe care le are. „Era un om extrem de puternic. Nu l-am auzit niciodată plângându-se, deşi ca prim-ministru a trecut prin momente extrem de deficile”, a mai spus Ecaterina Andronescu.