„Al doilea înregistrator (de date) de zbor al aparatului TU-154 a fost reperat și recuperat miercuri dimineață”, a transmie armata rusă. Este o descoperire fundamentală pentru a determina cauzele tragediei soldate cu 92 de morți, dintre care mai mult de 60 de membri ai celebrului cor al Armatei Roșii.
De asemenea potrivit armatei, 15 corpuri și peste 200 de „fragmente din corpurile victimelor” au fost găsite, cele mai multe fiind deja transferate la Moscova unde urmează să fie identificate.
Prima cutie neagră a fost găsită marți dimineață „într-o stare satisfăcătoare” de echipele de căutare prezente nonstop în zona prăbușirii avionului începând de duminică.
„De la începutul operațiunilor de căutare, 12 bucăți mari și 1.547 de resturi mici au fost descoperite”, a adăugat Ministerul Apărării. Printre acestea, bucăți de fuselaj, motorul sau șasiul aparatului Tu-154.
Avionul a dispărut de pe ecranele radar duminică la ora 02:27 GMT la două minute după decolarea de pe aeroportul din Soci (sud), în timp ce îndrepta spre baza aeriană Hmeimim din apropiere de Latakia (nord-vestul Siriei), folosită pentru a lansa bombardamente aeriene împotriva rebelilor sirieni.
Autoritățile resping pentru moment ipoteza unui atentat. Pistele privilegiate de serviciile secrete sunt cele ale unui obiect ce a produs blocarea unui motor, kerosenul de slabă calitate, o eroare de pilotaj sau o defecțiune tehnică a avionului.
Prăbușirea avionului TU-154, exploatat timp de 33 de ani și în revizie în luna septembrie, a provocat o mare emoție în Rusia, pentru că printre ocupanții avionului se aflau 64 de membri ai corului Armatei Roșii, un simbol al țării cunoscut pentru turneurile sale triumfale în întreaga lume.