Începând cu 1 ianuarie, contravaloarea unui pașaport simplu temporar va fi de 218 lei, un pașaport simplu electronic, cu valabilitate de 5 ani, eliberat persoanelor cu vârste de peste 12 ani va fi 280 lei, iar un pașaport simplu electronic, cu valabilitate de 3 ani, eliberat minorilor sub 12 ani va fi 256 lei.
”Micșorarea tarifelor se datorează diminuării cotei de TVA de la 20% la 19%, prevăzută la art.291, alin.1, lit.b din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, ceea ce conduce la scăderea contravalorii blanchetei de pașaport ce intră în componența taxei de pașaport, aspect comunicat de C.N. „Imprimeria Națională” S.A”, se arată într-un comunicat al prefecturii.