Rugăciunea care se spune în AJUNUL ANULUI NOU. Are efecte miraculoase

Ajunul Anului Nou. Rugăciunea care se spune de Revelion și face minuni este grabnic ajutătoare și mult folositoare. Unora le poate schimba viața. Se rostește imediat după miezul Nopții dintre Ani, scrie libertateapentrufemei.ro.
Alina Costache
31 dec. 2019, 04:47
Rugăciunea care se spune în AJUNUL ANULUI NOU. Are efecte miraculoase

Rugăciunea care se spune în AJUNUL ANULUI NOU

„Doamne Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, 

Ţie, Doamne, ne plecăm genunchii sufletului şi ai trupului nostru. Ţie singurului Bun şi fără de păcat, Ţie adevăratului Dumnezeu, care ai făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele, toate cele văzute şi nevăzute. Ţie, Dumnezeule, ne închinăm, Te lăudăm, îţi mulţumim şi Te rugăm. Caută cu milostivire spre smerita noastră rugăciune şi primeşte mulţumirile, laudele şi cererile noastre.

Te rugăm, Dumnezeule, să ne dai răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim. Apără-ne de oameni gâlcevitori, de oameni rătăciţi, de patimi şi păcate. Ajută-ne, Doamne, să nu ne lepădăm de Tine în nici un fel. Te rugăm acum, Dumnezeul nostru, să cauţi cu milostivire. Și să faci ca să fie primite la Tine toate cele lucrate de noi, nevrednicii în numele Tău, în anii trecuţi până în clipa de faţă: rugăciunile, cântările, milosteniile la săraci şi toate ostenelile noastre. Căci ştim că noi nu avem nimic al nostru, ci am luat totul dintru ale Tale.

Învrednicește-ne, Doamne, cu harul Tău!

Deschide Doamne urechile sufletelor noastre, ca să audă glasul trâmbiţei Tale celei de mântuire şi să înviem pentru viaţa veşnică. Trimite tuturor creştinilor din toată lumea har şi putere, ca să biruiască pe satana. Și vino în ajutor la tot creştinul cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de ajutorul Tău. Doamne, noi, oile păşunii Tale, nu avem nici o altă apărare, ci numai Tu eşti apărătorul nostru cel puternic şi numai în Tine ne încredem, de aceea te rugăm să ne ajuţi şi să nu ne lepezi de la faţa Ta.

Adu-Ţi aminte Doamne şi de cei adormiţi din neamurile noastre, de părinţii noştri, de toţi fraţii şi surorile care au plecat dintre noi, de toţi cei ce s-au pomenit la Sfintele Liturghii şi sărindare şi pomeneşte-i întru împărăţia Ta. Auzi-ne şi pe noi, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai auzit pe Ucenicii Tăi când Te rugau, cum ai auzit pe Prooroci, pe Mucenici, pe Ierarhi, cum ai auzit pe Sfinţii Părinţi şi nu ne lepăda pe noi de la Faţa Ta, că zidirea Ta suntem şi pe alt Dumnezeu nu ştim, ci numai Tu eşti Dumnezeul nostru în care credem şi căruia ne închinăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu ale Sfinţilor Îngeri, cu ale Sfinţilor Apostoli, cu ale Sfântului Vasile Cel Mare şi pentru ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!”

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cel mai periculos obicei de la plajă, dar și piscină. Medicul Vlad Ciurea spune că poate fi fatal: ”Se poate întâmpla o nenorocire”
Capital.ro
Ungurii lovesc chiar în inima Transilvaniei. Ungaria acuză România
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Cine sunt cei doi britanici condamnați la închisoare după ce au atacat mașina unor români în Hull. Dezvăluiri incendiare din sala de judecată
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Aleră nucleară la Moscova. Panică la metroul și oameni blocați în stații
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
Răspunsul lui David Popovici pentru Marcel e viral: 'Medalionur de AUR 😂
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să depună în fiecare an acest document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
ALERTĂ NUCLEARĂ FALSĂ ÎNTR-UN PASAJ DIN METROUL MOSCOVEI A PROVOCAT PANICĂ
MediaFlux
RĂSTURNARE în TENTATIVA de ASASINAT a lui TRUMP! S-A AFLAT ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...