Martorii susţin că un incendiu a izbucnit la scurt timp după ce ambarcaţiunea a plecat din portul Muara Angke, situat în nordul Jakartei. Anchetatorii cred că incendiul a pornit de la un scurt-circuit la generatorul de enegie electrică utilizat pe ambarcaţiunea turistică.
”Un nor gros de fum s-a ridicat deodată, toată cabina era în întuneric. Toţi pasagerii au intrat în panică şi au fugit pe punte pentru a arunca bărcile de salvare în apă”, a declarat o persoană rănită în incendiu.
De asemenea, acesta a explicat că flăcările au crescut imediat în intensitate atunci când au ajuns la rezervorul ambarcaţiunii.
Autorităţile indoneziene au transportat ambarcaţiunea distrusă înapoi în port, unde au ridicat zeci de cadavre complet carbonizate.
Directorul agenţiei indoneziene de căutare şi salvare susţine că la bordul ambarcaţiunii erau 248 de persoane, iar 32 sunt tratate acum în spitalele din Jakarta.