Simona Halep a început foarte prost meciul şi a pierdut primele patru game-uri, apoi şi setul. Simona Halep a salvat două mingi de set, dar Siniakova nu a mai ratat și a treia șansă de a închide primul act, scor 6-3.
Simona Halep a dat semne de revenire în setul al doilea, pe care l-a câştigat. La scorul de 3-3, Katerina Siniakova și-a fructificat cea de-a doua minge de break și a trecut din nou la conducerea meciului. Simona Halep a cerut intervenția lui Darren Cahill la pauza dintre game-uri, apoi a urmat un game maraton în care Katerina Siniakova a salavt o minge de break, însă a cedat la cea de-a doua. Românca nu a mai pierdut niciun game până la finalul actului secund și a închis setul pe serviciul adversarei.
Setul decisiv a debutat cu 5 break-uri consecutive, iar Siniakova a condus cu 4-2. Deși a dat semne de revenire după o serie de trei game-uri consecutive câștigate, Halep a cedat pe final, iar jucătoarea cehă s-a impus în decisiv cu 7-5.
Tot în optimile de finală au fost eliminate şi Monica Niculescu şi Sorana Cârstea. de asemenea, Halep şi Niculescu au fost eliminate şi în proba de dublu.
Cele trei românce au primit câte 5.000 de dolari şi 30 de puncte WTA.