”Aş vrea doar să amintesc că, în urma eforturilor diplomatice pe care le-am făcut în urmă cu un an de zile, statul Israel a fost unul din primele state care au ajutat medical pentru tratarea răniţilor de la Colectiv. Cei trei tineri răniţi care au ajuns în Israel s-au bucurat de tot sprijinul misiunii diplomatice şi al meu personal. Acest lucru a fost menţionat de doctorii români şi israelieni care lucrează în acest spital într-o scrisoare publică adresată opiniei publice din România. De asemenea, a fost menţionat de ministrul Sănătăţii în momentul în care a participat la Ziua Naţională a României”, a afirmat Păstîrnac, miercuri, la audierea în comisiile parlamentare, care au avizat numirea ei la conducerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, scrie Digi24.
”Este o minciună sfruntată! Decizia de a-l duce pe Matei în Israel după ce a fost rănit în Colectiv a fost a mea! Această individă nu a avut nicio legătură. Tot ce a făcut a fost să vină la spital cu fotograful de casă să se pozeze cu mine. Eram atât de speriată de ce se întampla cu Matei că nici măcar nu am realizat că a fost cineva care a făcut poze. Mi-e scârbă!”, s-a revoltat Oana Matei, soţia lui Cristian Matei, supravieţuitor în urma incendiului din clubul Colectiv, care a fost tratat în Israel.
De altfel, în noiembrie 2015, mai mulţi voluntari care au ajutat la salvarea jurnaliştilor Cătălin Ilniţchi şi Cristian Matei au iniţiat o petiţie în care-i cereau preşedintelui Klaus Iohannis demiterea diplomatei Andreea Păstîrnac pentru minciună. Semnatarii petiţiei scriau atunci că ambasadoarea României în Israel, aceeaşi Andreea Păstîrnac, nu i-a sprijinit în niciun fel pe însoţitorii răniţilor la Tel Aviv. I-a invitat pe voluntari să discute, însă tot ce a făcut împreună cu cei afectaţi au fost fotografii.
Andreea Păstîrnac, ministru propus la portofoliul pentru Românii de Pretutindeni, a fost avizată favorabil, miercuri, de comisiile parlamentare reunite de specialitate, cu 26 de voturi ”pentru” şi 13 voturi “împotrivă”.