COD ECONOMIC PE CINCI ANI, LEGEA PREVENŢIEI
Una dintre primele măsuri promise de PSD în programul de guvernare, este realizarea unui Cod Economic al României, care va conţine Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea de Înfiinţare a Societăţilor Comerciale, Legea Evaziunii Fiscale şi toate celelalte legi cu caracter economic, potrivit news.ro.
„Codul Economic al României va fi dezbătut în primul trimestru al anului 2017, cu patronatele, cu Asociaţiile Oamenilor de Afaceri şi cei care desfăşoară activităţi independente în toate ramurile economiei, cu sindicatele, dar şi cu ONG-uri, Autorităţi Publice Locale, alte autorităţi publice interesate, asociaţii ale cetăţenilor, firme de consultanţă interne şi internaţionale, toată clasa politică”, se arată în document.
Ulterior, codul va intra în dezbatere parlamentară din aprilie 2017, va intra în vigoare cel târziu de la 1 iulie 2017, iar măsurile cuprinse în actul normativ se vor aplica de la 1 ianuarie 2018, gradual până în 2022, prevede calendarul stabilit de PSD.
„Odată aprobat de Parlamentul României, Guvernul va cere un moratoriu celorlalte forţe politice din parlament, prin care nicio formaţiune politică să nu mai iniţieze propuneri legislative privind modificarea noului Cod Economic al României, pentru cel puţin o perioadă de 5 ani de zile”, prevede programul de guvernare.
Un act act normativ promis de PSD este Legea prevenţiei, care va obliga autorităţile cu atribuţii de control „să procedeze în primul rând la educarea şi perfecţionarea antreprenorilor de orice fel, precum şi la prevenirea greşelilor de orice fel”.
Mai exact, o firmă nu va mai putea fi sancţionată de la prima abatere, ci va trebui mai întâi să beneficieze de îndrumare şi prevenire din partea angajaţilor Fiscului.
„Practic, scoatem cartonaşul roşu acordat direct şi îl înlocuim cu două cartonaşe galbene”, se arată în document.
CREŞTEREA SALARIILOR BUGETARILOR
La nivelul principiilor de guvernare economică, PSD mizează pe stimularea consumului, prin creşterea veniturilor populaţiei, şi a producţiei, prin reduceri de taxe şi investiţii publice.
PSD prevede în principal creşterea masivă a veniturilor bugetarilor, prin mai multe măsuri ce urmează să fie implementate din acest an.
Astfel, „creşterea salariului mediu pentru cei din sectorul public va fi de 20% până la 1 iulie 2017, alţi 20% începând cu 1 iulie 2018 şi 8% începând cu 1 iulie 2019”, prevede programul de guvernare.
Stimularea salariilor bugetarilor vine în contextul în care, pentru 2016, prognozele oficiale arată că venitul mediu brut lunar din sectorul bugetar a ajuns la 3.231 lei, nivel cu 22,6% mai mare decât câştigul brut din sectorul concurenţial, care include companiile.
PSD admite că majorare va creşte semnificativ povara cheltuielilor de personal în cadrul bugetului public.
„Vom ajunge astfel, de la o alocare de 7,8% din PIB astăzi, pentru cheltuielile de personal din sistemul public, la 9,5% din PIB în 2019”, estimează programul de guvernare.
Pe lângă salarii, bugetarii vor primi şi alte stimulente. PSD promite că toţi bugetarii „vor beneficia anual, începând cu primul semestru din 2017, de un tichet de vacanţă egal cu valoarea salariului minim brut din acel an”, care va putea fi utilizat doar în România.
De asemenea, plata orelor suplimentare şi a gărzilor va fi obligatorie, dacă salariatul nu va solicita convertirea acestora în zile libere şi „dacă acestea au fost cerute expres de ordonatorii principali de credite”, în condiţiile în care, în prezent, pentru orele suplimentare se acordă zile libere în plus.
Programul de guvernare prevede şi realizarea unui fond de 5% din cheltuielilor de personal în fiecare instituţie publică pentru acordarea de bonusuri, „dar nu mai mult de un salariu pe lună pentru acei funcţionari publici cu performanţe bine cuantificate, conform unor indicatori dinainte stabiliţi şi aprobaţi de către conducerea şi sindicatele din acea instituţie publică”.
PSD estimează că, în urma măsurilor implementate, România va avea în 2020 „peste 1 milion de cetăţeni cu salariul brut mai mare de 1.000 euro, făcând parte deci din clasa de mijloc, faţă de mai puţin de 200.000, cât sunt în prezent”.
În plus, PSD promite că salariul mediu brut în România se va apropia in 2020 de 1.000 euro, comparativ cu 2.918 lei (648 euro) în octombrie 2016.
PSD şi-a propus şi creşterea accelerată a salariului minim pe economie, la 1.450 lei (322 euro) în 2017, 1.510 lei (335 euro) în 2018, 1.625 lei (361 euro) în 2019 şi 1.750 lei (389 euro) în 2020, aceasta fiind considerată „varianta pesimistă” a scenariului de evoluţie economică.
CREŞTERE ECONOMICĂ DE 5,5% PE AN PÂNĂ ÎN 2020
PSD promite că va asigura, pe perioada guvernării sale, o creştere economică medie de 5,5% până în 2020, ceea ce ar urca valoarea PIB la 1.014 miliarde lei (225 miliarde euro, la cursul actual) în 2020.
În 2015, valoarea PIB, revizuită recent, a fost de 160 miliarde euro, în timp ce, pentru 2016, valoarea PIB-ului României este estimată la 168,9 miliarde euro de către Comisia Naţională de Prognoză (CNP).
Modelul propus de PSD pentru atingerea acestei performanţe economice este stimularea consumului.
„Încă din semestrul al doilea al anului 2015, România a intrat pe un trend de creştere economică de peste 5%, ca urmare a măsurilor de impulsionare a investiţiilor publice sau private, reducerii de taxe, dar şi ca urmare a măsurilor de creştere a veniturilor populaţiei. Aşadar, un ritm de 5,5% creştere economică va putea fi atins dacă acest model va fi continuat”, arată documentul PSD.
În programul detaliat al PSD, partidul se angajează să respecte plafoanele valabile la nivelul Uniunii Europene, menţinând deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB până în 2020 şi datoria publică în limitele actuale.
Concret, PSD estimează un deficit bugetar de 2,7% din PIB pentru 2017, 2,6% din PIB în 2018, 2,3% din PIB în 2019 şi 2% din PIB în 2020.
Economiştii PSD estimează să guvernul va obţine venituri suplimentare la buget de 22 miliarde lei prin aplicarea măsurilor promise în campanie, urmând ca măsurile să genereze venituri bugetare în plus de 99 miliarde lei în 2020.
SCĂDERI DE TAXE
PSD are mai multe promisiuni în materie de scăderi de taxe şi de simplificare fiscală. Astfel, numărul taxelor din România urmează să fie redus la cel mult 50.
Programul de guvernare prevede în continuare reducerea TVA de la 20% la 18% de la 1 ianuarie 2018, deşi TVA a scăzut deja la 19% de la 1 ianuarie 2017.
PSD promite şi introducerea unei cote TVA de 0% „pentru vânzarea de locuinţe, publicitate şi pentru inputuri în agricultură, începând cu 1 martie 2017.
În prezent, România are trei cote de TVA: cota standard de 19% şi două cote reduse, de 9%, respectiv 5%, permise de Uniunea Europeană. PSD precizează, în programul de guvernare, că va introduce cota 0% în plus faţă de cotele actuale.
Potrivit programului detaliat, cota 0% va fi introdusă pentru tranzacţiile de valoare mai mică de 450.000 lei (100.000 euro), ceea ce ar stimula sectorul construcţiilor, care ar urma să genereze 50.000 de noi locuri de muncă.
De asemenea, accizele vor fi calculate, din 2018, la un alt curs de schimb, mai avantajos, fără a fi oferite detalii. În prezent, accizele aui fost îngheţate la un curs fictiv, de 4,73 lei/euro.
PSD promite şi alte facilităţi fiscale, precum extinderea scutirii de impozit de venit în sectorul IT şi pentru angajaţii cu studii medii, în condiţiile în care, în prezent, măsura se aplică doar pentru angajaţii cu studii superioare.
Programul de guvernare menţionează că, de la 1 decembrie 2018, toate taxele din România vor putea fi plătite online.
INVESTIŢII PUBLICE
Principala măsură pentru stimularea investiţiilor publice va fi crearea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, a cărui valoare va depăşi 10 miliarde euro la orizontul anului 2020.
„Guvernarea noastră va renunţa la acel complex pe care multe guvernări în România l-au avut, şi anume că sunt unele lucruri care nu se pot face în tara noastră, deşi foarte multe state le-au făcut cu mult înainte şi cu rezultate foarte bune”, susţine programul de guvernare al PSD.
Fondul va folosi veniturile din dividende ale acestor companii, dar va strânge fonduri şi din emisiuni de obligaţiuni sau din vânzarea de active neperformante precum case de odihnă şi hoteluri aparţinând „unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul”, fără a da detalii.
„Scopul fondului va fi de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susţină economic (deci cu un anumit grad de profitabilitate), singur sau împreună cu alte fonduri de investiţii sau investitori privaţi”, arată documentul.
Fondul ar trebui să aibă ca efect „apariţia a numeroase fabrici în agricultură şi industrie, dar şi la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Şantierul Naval Constanţa, C.E.C., Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-şi poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziţioneze noi capacităţi: flotă de avioane, de nave, de garnituri de tren”, menţionează autorii programului de guvernare.
Cele mai mari investiţii ale FSDI în următorii patru ani ar urma să se realizeze în sănătate, sector în care PSD promite construcţia unui spital republican şi a opt spitale regionale. „Valoarea totală finanţată din FSDI este estimata la 3,5 miliarde euro”, mai arată documentul.
Alte 3 miliarde de euro vor fi folosite pentru construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020.
PSD menţionează finanţarea autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi, din care porţiunea Târgu-Neamţ – Iaşi este inclusă în masterplanul de transport ca fiind realizabilă pîn următorii ani, autostrada Timişoara – Bucureşti prin Oltenia, autostrada Comarnic – Braşov şi autostrada Iaşi – Bucureşti.
„În ceea ce priveşte calea ferată rapidă, finanţarea prioritară se va face pentru refacerea căii ferate şi modernizarea acesteia, astfel încât să avem în România trenuri care circulă cu viteze de peste 100 km/h, din direcţia Vest – Bucureşti, Chişinău – Iaşi – Bucureşti, Bucureşti – Constanţa, Bucureşti – Braşov”, prevede programul,
Guvernul promite şi dezvoltarea industriei de armament din fonduri de la FSDI, „prin extinderea capacităţilor fabricilor existente”, fără a da detalii.
STIMULAREA FISCALĂ A AGRICULTURII
Din 2017, TVA la toate materiile prime şi serviciile din agricultură va fi redusă de la 9% la 0%, iar din 2018 impozitul va fi zero pentru terenurile agricole lucrate, dar şi pentru achiziţia utilajelor agricole, potrivit programului de Guvernare prezentat de PSD.
Noul Guvern intenţionează să aloce incepând cu 2017 circa 240 de milioane de euro anual, pe o perioada de opt ani, pentru susţinerea creşterii tomatelor şi a porcilor în România.
În următorii ani, noul Guvern are în plan aplicarea câtorva facilităţi fiscale pentru agricultori precum: reducerea TVA la toate materiile prime şi serviciile din agricultură de la 9% în 2016 la 0% începând cu 1 martie 2017.
Din 2018, din programul de Guvernare reiese că va fi eliminat impozitului pe terenuri agricole lucrate. Mai mult, din 2018 impozitul va fi zero pentru achizţia de tractoare sau utilaje agricole.
Programul detaliat al PSD prevede reducerea de la 46 lei la 0 lei pe hectar a impozitului pe terenul agricol lucrat şi majorarea la 100 lei/ha a impozitului pe terenul agricol nelucrat timp de doi ani.
De anul viitor, guvernaţii intenţionează să introducă un program de susţinere a produselor deficitare: precum tomate sau carnea de porc.
Astfel, de la bugetul de stat va fi alocată o sumă de 240 de milioane de euro anual, timp de de 8 ani începând cu 2017, pentru producţia tomatelor româneşi, dar şi pentru creşterea porcilor în fermele româneşti.
Totodată, nou Guvern plănuieşti înfiinţarea a cel puţin 10 unităţi de procesare legume-fructe şi depozite frigorifice şi alte unităţi de colectare şi procesare lână, piei de ovine şi caprine. Valoarea proiectului se ridică la 300 de milioane de euro pentru circa 4 ani, iar banii alocaţi vor proveni din Fond Suveran de Investiţii al României (FSIR).
Pe lângă aceste programe, guvernanţii vor să rezolve actualele probleme din agricultură: acordarea subvenţiilor la timp (avans începând cu 15 octombrie şi plata regulară începând cu 1 decembrie pană la 31 martie a anului următor), absorbirea fondurilor europene, refacerea şi extinderea sistemului de irigaţii (apă gratuită până la staţia de punere sub presiune), dezvoltarea sistemului naţional antigrindină, înfiinţarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanţii de stat pentru stimularea producţiei vegetale, zootehnice şi a acvaculturii, sprijin pentru angajarea tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară sau încurajarea agriculturii ecologice şi a produselor tradiţionale.
VEZI AICI PROGRAMUL DE GUVERNARE 2017-2020 publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor