BILANŢ: Măsuri pentru învăţământul preuniversitar şi superior, printre obiectivele din mandatul lui Mircea Dumitru

Mai multe măsuri pentru învățământul preuniversitar și superior, dar și relansarea consiliilor consultative ale Ministerului Educației s-au numărat printre obiectivele din mandatul de șase luni al ministrului Mircea Dumitru.
Filip Stan
04 ian. 2017, 14:48
BILANŢ: Măsuri pentru învăţământul preuniversitar şi superior, printre obiectivele din mandatul lui Mircea Dumitru

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, în sectorul preuniversitar, principalele obiective au fost profesionalizarea managementului școlar, prin organizarea concursului național pentru ocuparea funcțiilor de directori/directori adjuncți din unitățile de învățământ, respectiv adoptarea unor măsuri cu puternic impact în ceea ce privește combaterea abandonului școlar: politici de desegregare, decontarea integrală a navetei elevilor, asigurarea manualelor școlare gratuite pentru elevii din ciclul superior al liceului și consolidarea învățământului profesional dual.

„În învățământul superior au fost adoptate măsuri privind funcționarea și evaluarea școlilor doctorale, demers necesar pentru recredibilizarea cercetării științifice din universități, dar și standardele minimale necesare și obligatorii pentru accesul la titlurile și funcțiile academice”, se menționează în comunicat.

De asemenea, este reamintit faptul că au fost constituite și relansate consiliile consultative ale ministerului: CNATDCU, CNCS, CNECSTDI, CNSPIS etc.

„În domeniul cercetării s-a urmărit profesionalizarea managementului institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, dar și lansarea/derularea competițiilor din Programul Național CDI 2015-2020. Un capitol distinct al raportului îl constituie sinteza ordonanței de urgență a cărei menire a fost eliminarea unor blocaje din educație și creșterea calității în învățământ. Au fost reglementate astfel modalitatea de susținere a examenului de definitivat, echivalarea gradului didactic I pentru mai multe categorii de personal didactic și funcționarea învățământului special integrat în învățământul de masă. În ceea ce privește învățământul superior, ordonanța de urgență a completat cadrul normativ astfel încât senatele universitare să poată înființa duble specializări prin alăturarea a două programe de studiu deja acreditate și a prelungit acreditarea școlilor doctorale până la sfârșitul anului universitar 2016-2017”, precizează ministerul în comunicatul de presă.

Mircea Dumitru, citat în comunicat, spune că și-a dedicat cele șase luni de mandat unor proiecte în care crede și acum și care, toate, au urmărit să facă din școala românească ‘spațiul în care fiecare dintre noi ar dori să își educe copiii’.

„Cred că, noi, adulții, le suntem datori cu toate aceste lucruri: sinceritate, muncă onestă, respect față de ceilalți, verticalitate, respect față de reguli și lege. Sunt lucruri pe care, poate, aș fi putut să le fac mai bine. Alte proiecte ar fi necesitat, poate, mai multă atenție. Pentru schimbări mari, de substanță, este însă nevoie de mai mult timp”, afirmă ministrul.

El le-a mulțumit colaboratorilor săi din Ministerul Educației, dar premierului Dacian Cioloș și colegilor din Guvern.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Care sunt avantajele si dezavantajele pentru pensionarea anticipată. Seniorii care vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța