Băsescu, despre sesizarea Avocatului Poporului la CCR: Motivarea e absolut puerilă. De văzut şi metamorfoza lui Dorneanu

Liderul PMP Traian Băsescu a declarat, joi, la Parlament, că motivarea Avocatului Poporului la sesizarea CCR privind Legea 90/2001 este ”absolut puerilă”, el spunând că este interesant de văzut dacă preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, va avea acum alt punct de vedere decât atunci când a semnat legea în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Filip Stan
05 ian. 2017, 12:39
Băsescu, despre sesizarea Avocatului Poporului la CCR: Motivarea e absolut puerilă. De văzut şi metamorfoza lui Dorneanu

Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat joi că motivarea Avocatului Poporului în cazul sesizării la CCR a legii care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului este puerilă, susținând că Victor Ciorbea a rămas ”același supus al PSD”.

„Am văzut parte din motivare. Motivarea este absolut puerilă pentru că uitați-vă în legislația care îi privește pe magistrați și ei au aceeași restricție, dacă au avut o condamnare nu mai pot fi magistrați. Sunt și alte categorii care au astfel de restricții. Este evident că Victor Ciorbea a rămas același supus al PSD-ului, probabil datoriile, ratele la bănci îl fac să fie foarte supus, însă a intrat în jocul perfect al lui Dragnea. Nu a făcut sesizarea înainte ca să poată instala un Guvern marionetă și o face acum în speranța că Valer Dorneanu va avea alt punct de vedere decât acela pe care l-a avut când a semnat legea în calitate de președinte al Camerei Deputaților în 2001. Este interesant de văzut și metamorfoza la Valer Dorneanu, dacă este ceva de văzut”, a spus Traian Băsescu, la Parlament, conform Agerpres.

Citeşte şi: Avocatul Poporului a trimis la CCR sesizarea la legea care interzice persoanelor condamnate să fie în Guvern

Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în situație de incompatibilitate. Potrivit Avocatului Poporului, „prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerințele constituționale de previzibilitate și proporționalitate a legii și nu permit recunoașterea dreptului la diferență pentru ocuparea, în condiții de egalitate și fără restricții nerezonabile, a unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat”.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Stațiunea balneoclimaterică din România care e mereu plină de turiști români și străini. Aici ai tot ce îți trebuie, apa termală este nemaipomenită. “Ne-a uimit cu calitatea foarte înaltă a serviciilor”
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Cine își serbează onomastica de Florii. Lista completă a numelor și semnificația lor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
O nouă recalculare de pensii. Cine ar putea primi bani mai mulți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii